Există multe lucruri incluse în planificarea unei nunți, de la alegerea datei nunții, până la alegerea locului de desfășurare și a furnizorilor, de la crearea unei liste de invitați și trimiterea invitațiilor, până la menținerea costurilor în limita bugetului. Ca să nu mai vorbim de tot ce trebuie îngrijit în ziua nunții propriu-zise. Pentru ca această zi să se transforme într-o serie de amintiri minunate, trebuie să planificați totul cu atenție. Pregătirile ar trebui să înceapă nu cu 3 luni înainte de petrecere, ci cu cel puțin un an și, în unele cazuri, chiar și cu 2 ani înainte de nuntă!
Planificarea a ceea ce ar putea fi cea mai fericită zi din viața voastră necesită contribuții creative atât din partea partenerilor, cât și a membrilor familiei și prietenilor pe care ați decis să îi includeți în proces. Organizarea nunții poate fi o parte minunată a vieții, dar poate fi, de asemenea, foarte provocatoare și stresantă. Dacă aveți un planificator de nunți, veți fi scutiți de tot stresul, iar acesta va face din nunta voastră o nuntă originală, adaptată cerințelor voastre.
Deși nu fiecare cuplu are nevoie de un organizator de nunți pentru a-și îndeplini viziunile de nuntă, mulți vor găsi această opțiune ca fiind utilă pentru a face experiența generală de planificare a nunții mai pozitivă și relaxantă.
Cuprins
1. Idei de nuntă – cum vă stabiliți bugetul?
Când vine vorba de planificarea unei nunți, va trebui să decideți cât puteți cheltui pe ea. Este posibil să nu fie cea mai distractivă parte a procesului, dar este o sarcină care trebuie îndeplinită înainte de a trece la lucrurile cu adevărat plăcute. Ultimul lucru pe care îl doriți este să vă îndrăgostiți de un loc, de o rochie, de un fotograf etc. și să vă dați seama că nu vă este accesibil ca preț. Pentru a calcula bugetul, este necesar să cunoașteți numărul de invitați și data la care va avea loc evenimentul. Prețurile tind să se schimbe în multe locuri în funcție de sezon. De asemenea, trebuie să alegeți oamenii care vă vor fi alături în ziua cea mare: domnișoarele și cavalerii de onoare, familia și prietenii.
Dacă fondurile voastre permit – sau dacă liniștea sufletească depinde de aceasta – este momentul să apelați la un planificator de nunți, pentru a vă ajuta în gestionarea marii zile. Această persoană, împreună cu echipa sa, vă va ghida în toate deciziile, de la selectarea unui loc până la urmărirea bugetului vostru și gestionarea tuturor problemelor logistice, dar și a celor legate de acte.
Acum, că aveți în vedere un buget, un număr estimat de invitați și câteva date potențiale de nuntă, aveți informațiile necesare pentru a rezerva un loc de nuntă.
2. Idei pentru locații de nuntă – Organizarea nunții în locații inedite
Alegerea locului nunții este prima decizie pe care trebuie să o luați atunci când începeți planificarea nunții. Data nunții voastre va depinde de această alegere și numai din momentul rezervării puteți începe să vă alegeți ceilalți furnizori. Alegerea locului de desfășurare a evenimentului este, prin urmare, un pas important în ceea ce privește planificarea, dar și în ceea ce privește tematica aleasă. Acesta va da tonul nunții voastre și va garanta atmosfera acesteia. Trebuie să alegeți unde vreți să fiți în acel moment special: acasă, pentru o petrecere mică sau la plajă, în grădină sau în sala de banchete a unui hotel. De asemenea, mai puteți opta pentru o nuntă într-un loc exotic cum ar fi Coasta de Azur, Bora Bora, Dubai sau chiar Thailanda.
În continuare, am selectat o serie de destinații ideale pentru a vă surprinde invitații și pentru a vă bucura de o zi cu adevărat specială alături de cei dragi.
2.1. Idei pentru o nuntă de neuitat în Cuba
Cuba are unele dintre cele mai frumoase plaje din lume. Locuri precum Varadero și Cayo Santa María oferă un cadru uimitor pentru a vă sărbători cununia. Majoritatea plajelor cubaneze sunt bine întreținute și mult mai puțin aglomerate decât plajele echivalente din întreaga lume. Acest lucru creează o senzație mai intimă pentru ziua specială. În plus, cazarea în hoteluri de pe coasta Cubei vă poate transforma nunta într-o vacanță de neuitat pe plajă, oferind tuturor timp pentru a se relaxa și înainte, și după căsătorie.
În Cuba, există multe locuri de vis unde vă puteți celebra nunta într-un mod de neuitat. Puteți alege o plajă frumoasă, grădini în case de închiriat sau un spațiu pentru petreceri. De asemenea, în multe hoteluri există camere special concepute pentru organizarea de evenimente.
Dacă o locație pe plajă nu este locul în care doriți să vă căsătoriți, atunci Cuba are și câteva orașe foarte încântătoare, cu străzi cu arhitectură colonială veche și mașini de epocă trecând pe lângă ele. Capitala Cubei, Havana, este un loc deosebit de magic pentru cununie. Cei care nu au avut norocul de a o vizita vor avea parte de o experiență inedită și se vor simți aproape ca într-un platou de filmare. Cu un astfel de fundal al nunții, veți avea cele mai uimitoare fotografii.
2.2. Organizarea unei nunți în Mexic
Nunțile de basm prind viață cu magia Mexicului, și, deși o nuntă în Mexic poate suna ca un vis, este surprinzător de simplu să o faceți realitate. Cultura relaxată și ospitalitatea creează destinația perfectă pentru cupluri, în timp ce farmecul natural și frumusețea peisajului fac din orașele de coastă unele dintre cele mai bune locuri pentru a alege să vă căsătoriți. Unul dintre cele mai bune motive pentru a vă cununa în Mexic este că plajele oferă un fundal superb, eliminând nevoia de a cheltui bani mulți pe decorațiuni.
2.3. Planificarea nunții în Thailanda
Fie că vrei să aveți parte de o nuntă relaxantă și discretă sau una extravagantă de lux, Thailanda este locul perfect pentru a vă căsători. De-a lungul numeroaselor plaje și insule thailandeze, veți găsi ospitalitate care nu este văzută în lumea occidentală, împreună cu apusuri de soare exotice, peisaje tropicale și o atmosferă de neuitat.
De asemenea, este important să alegeți hotelul sau vila la care doriți să vă cazați. Apoi, planificatorul de nuntă poate începe organizarea logistică, care este o parte importantă a oricărei nunți.
Cei care preferă nunțile mai mari pot alege, de asemenea, să organizeze unele activități comune, cum ar fi excursii cu bărcile sau cine festive pentru ca toți oaspeții să se cunoască, nopți pentru miri etc.
3. Cum să-ți alegi rochia potrivită?
Odată ce hotelul și locația sunt alese, veți putea începe să planificați toate detaliile. Puteți începe să alegeți florile, stilul buchetului de nuntă, rochia de mireasă, costumul mirelui, meniul pentru cocktail și meniul pentru cină, divertismentul, tortul de nuntă și toate celelalte detalii pentru ziua nunții.
Multe viitoare mirese merg la salon cu o imagine foarte specifică a rochiei lor de vis, însă, cel puțin la începutul căutării, merită să ai o minte deschisă. Uneori se dovedește că nu ți se potrivește deloc croiala aleasă, dar modelul la care nu ai fi în mod normal atentă ți se potrivește perfect. Atunci când alegi o ținută de nuntă, merită să iei în considerare stilul nunții.
Ține cont, de asemenea, că vei petrece întreaga zi în rochia aleasă – de la pregătirile de acasă până la ultimele minute ale nunții. Desigur, aspectul este foarte important, dar nici propriul confort nu trebuie uitat. Când o probezi, acordă atenție materialului din care este realizată creația! Ținuta nu trebuie să fie prea strânsă, pentru că atunci nu vei mai putea mânca, sta așezată confortabil la masă, nu vei putea dansa sau chiar respira liber. Testează fiecare rochie pe care o probezi ridicând brațele și aplecându-te.
4. Idei de entertainment nuntă – Cum alegeți tematica potrivită?
Pentru o nunta originală, puteți alege o tematică aparte, în funcție de pasiunile voastre, de ceea ce vă place, de cum v-ați cunoscut etc. Mai jos aveți câteva idei de tematică, dar de la acestea puteți lăsa imaginația voastră să aleagă limitele.
Tematica va influența foarte mult decorul ales, dar poate fi integrată și în vestimentație, meniu, poze sau muzică. Este nevoie ca amândoi să fiți de acord și încântați de tema aleasă, iar aceasta trebuie să vă reprezinte ca și cuplu și viitoare familie. Fie că alegeți o nuntă foarte colorată sau o nuntă în stil vintage, important este să vă simțiți fericiți în ipostazele alese.
Puteți alege o nuntă pe plajă, cu detalii marinărești. Culorile folosite la decorațiuni vor fi nuanțe de albastru închis, iar meniul poate fi pe bază de pește, fără a exclude și preparate clasice, desigur.
Dacă vreți ceva rustic, puteți face nunta la Castelul Bran, într-un decor medieval, rupt dintr-o poveste de succes internațional. Imaginați-vă candelabrele și făcliile aprinse, dar și ținutele pe care le puteți alege în această zi.
Fie că tematica pe care o alegeți este o culoare, un anotimp, o sărbătoare, un film, o carte sau o epocă, vă puteți crea decoruri și ținute unice.
5. Organizarea nunții pas cu pas
Planificarea nunții, indiferent dacă aveți doi ani sau trei luni la dispozitie, poate fi stresantă. Dacă vă faceți liste nesfârșite în cap doar pentru a le uita minute mai târziu, atunci lista de verificare a nunții este cea mai bună soluție pentru a evita inconveniențele.
Mai jos găsiți o idee de cronologie pas cu pas a planificării nunții, cu toate lucrurile principale pe care trebuie să le faceți pentru a finaliza o zi de nuntă fabuloasă.
Cu 2 ani înainte de nuntă, începeți căutarea locului perfect, alegeți o tematică pentru nunta voastră, alegeți domnișoarele și cavalerii de onoare, nașii, creați lista de invitați și căutați un un organizator de nunți care să vă ajute în planificarea nunții perfecte, de care să vă puteți bucura și voi, să vă puteți simți invitați la propria nuntă.
Cu un an înainte de nuntă, poți începe să alegi rochia de mireasă, deoarece este posibil să aibă nevoie de anumite modificări ce pot dura sau livrarea ei poate necesita un anumit timp. Alegeți grafica și forma invitațiilor de nuntă, pentru că va fi nevoie de timp pentru a fi gata.
Cu 6 luni înainte de nuntă, decideți stilul vestimentar al logodnicului și alegeți verighetele. Trimiteți invitațiile de nuntă, pentru ca oaspeții voștri să aibă timp să se pregătească.
Cu 4 luni înainte de nuntă alegeți ultimele detalii: flori, decorațiuni, florărie, artificii, tort de nuntă, organizați petrecerea de burlaci/ burlăcițe, învățați să dansați.
Cu 2 luni înainte de nuntă este important să alegeți un meniu de nuntă.
Cu o lună înainte de nuntă, programează o întâlnire cu make-up artist-ul pentru a testa ca machiajul să se potrivească cu rochia de mireasă și accesoriile care sunt purtate în ziua cununiei.
Planificarea unui eveniment atât de important, precum o nuntă, poate copleși chiar și cea mai organizată persoană. Anxietate, nesiguranță și frică sunt doar câţiva termeni care descriu ce simțim atunci când plănuim o nuntă, însă ele pot fi ocolite cu ușurintă prin evitarea încercării de a atinge standardele convenționale. Puteți să îi surprindeți pe cei dragi cu o nuntă pe plajă organizată de specialiști, pentru a nu vă încărca cu tot stresul ce vine adesea de pe urma organizării unei nunți. Mexic, Dubai, sau chiar Maldive sunt doar câteva exemple de locații exotice în care vă puteți petrece ziua nunții. Astfel, vă puteți începe căsnicia cu bine. Vă luați grijile de pe cap și vă bucurați de o seară de neuitat.
Sursa foto: pixabay.com