”...și au trăit fericiti până la adânci bătrâneți!” este finalul de care se bucură orice prințesă și prinț din povești. Dacă visul din copilărie era acela de a avea o nuntă la castel sau dacă sunteți doi tineri cărora le place să iasă din tipare, cel mai probabil varianta unei nunți organizate într-un loc așa special cum este castelul Bran este alegerea cea mai potrivită.
Pentru multe mirese, căsătoria într-un castel înseamnă momentul în care pot să îmbrace rochia de prințesă la care au visat de când erau mici, este ocazia perfectă de a se simți ca niște prințese adevărate pentru o zi. O nuntă la Castelul Bran este o alegere excelentă datorită atmosferii de poveste, peisajului de munte uimitor, arhitecturii deosebite a castelului – oferind în același timp posibilitatea de a surprinde totul în fotografii și de a crea totodată amintiri de neuitat într-un loc unic.
Dacă nu v-am convins deja, vă prezentăm pe larg în continuare avantajele pentru care nunta la Castelul Bran este alegerea perfectă pentru nunta voastră:
Avantajele de a face o nuntă la castelul Bran
- Peisaj natural de poveste
Castelele sunt perfecte pentru nunți în aer liber datorită grădinilor frumoase sau peisajelor de vis pe care le oferă. Pe lângă frumusețea castelului Bran, organizarea nunții aici vine la pachet cu o priveliște extraordinară ce creează perfect un cadru de poveste. Dacă iubești muntele, atunci organizează și ziua nunții tale într-un castel la munte. Nimic nu se compară cu foșnetul unei păduri și liniștea unui lac. Poți alege acest tip de locație mai ales dacă vorbim despre o nuntă relativ mică, unde ai posibilitatea să te bucuri de câteva zile liniștite ca într-o mini vacanță cu familia și cei mai apropiați prieteni.
- O locație cu însemnătate
Castelele nu sunt doar locații impunătoare, maiestuoase, ci au o istorie fascinantă în spate. Este unul dintre motivele pentru care merită să alegi o nuntă la Castelul Bran, mai ales dacă tematica nunții are legătură cu acest detaliu. Ai șansa să-ți impresionezi invitații cu informații despre istoria locației alese pentru nuntă și îți garantăm că vor aprecia maxim acest lucru. De exemplu, poți face o prezentare la începutul petrecerii de nuntă sau le poți pune pe masă câteva pliante cu istoria Castelului Bran.
De exemplu, știai că acest castel a fost ridicat acum mai bine de 600 de ani și inițial a fost o fortăreață cunoscută sub numele de Dietrichstein, construită de Ordinul Cavalerilor Teutoni în anul 1212? De asemenea, le poți spune invitaților voștri la nunta la Castelul Bran că acesta este construit pe o stâncă, într-un amplasament cheie din punct de vedere strategic. Castelul deține și muzeul Bran, ce se întinde pe cele patru etaje ale castelului, unde se regăsesc colecții de ceramică, mobilier, arme și armuri, iar în curtea castelului se află un mic muzeu al satului, cu case tradiționale din regiunea Rucăr-Bran.
- O nuntă cu stil și etichetă
Atmosfera de poveste, decorațiunile și tacâmurile speciale, rafinamentul preparatelor și jurămintele de iubire vor reprezenta amintiri de care vă veți aminti toată viața. Îți vei răsfăța invitații cu bucate regești, preparate cu atenție și dedicare de către bucătari pricepuți și asortate cu un vin vechi. Astfel ambianța vă va introduce într-un cadru cu stil, iar luminile sfeșnicelor vor reprezenta și ele o parte a poveștii, pentru o atmosferă autentică din vremuri trecute.
- Experiențe noi pentru invitați
Dacă vă doriți o nuntă mică, doar cu membrii familei și câțiva invitați, și nu sunteți din Brașov, puteți lua în calcul o zi înainte și după ceremonie pentru a organiza câteva activități interesante. Puteți merge pe munte, puteți explora împrejurimile, chiar puteți alege momentul trash the dress în acest cadru, astfel încât nunta la Castelul Bran să fie de neuitat pentru toți.
5 tematici de nuntă la castelul Bran
Tema de nuntă reprezintă o modalitate perfectă pentru mire și mireasa de a-și exprima interesele comune și pasiunile, astfel încât invitații la nuntă să-i cunoască și mai bine. Așadar, dacă ați stabilit o nuntă la Castelul Bran, următoarele sugestii de teme de nuntă sperăm să-ți ofere doza de inspirație de care ai nevoie.
- Nunta gotică. Nunta gotică se potrivește perfect cu castelul Bran. Materialele care se învârt în jurul acestui stil sunt romantice și sofisticate în același timp: catifea, satin, dantelă, în nuanțe închise. Dar, să știți că vin însoţite, sub o formă sau alta, de strălucire. Nu este o nuntă sobră, ba chiar este una atipic de romantică și sofisticată. Florile roșii vor arăta tare bine mai ales în combinație cu materialele negre. Chiar dacă mulți fug de culoarea neagră considerând că este nepotrivită pentru nuntă, în acest context oferă o eleganță aparte. Tematica este ideală dacă petrecerea de nuntă începe când soarele apune, iar lumânările din sfeșnice sunt aprinse. Este atmosfera perfectă pentru a da startul unei nunți gotice pe care nimeni nu o va uita.
- Nunta medievală. Tot ce trebuie să faceți pentru a crea decorul perfect, care să se potrivească cu acea perioadă este să alegeți locația potrivită. Iar acest lucru este deja gata dacă ați ales o nuntă la Castelul Bran. De asemenea, când alegeți meniul, puteți încerca să țineti cont de felurile de mâncare consumate de oameni în acea perioadă, astfel totul va părea mult mai autentic.
- Nunta regală. Nunta de inspirație regală înseamnă în primul rând o ceremonie religioasă clasică, tradițională. Castelul este locația perfectă în care să se regăsească trăsăturile caracteristice stilului baroc, cu luxul specific în care trăiau regii. Vazele aurii sau argintii și florile superbe, vesela din porțelan, fețele de masă din catifea, oglinzile și cadelabrele mari se vor integra perfect în decorul somptuos al castelului. Poți insufla stilul regal al nunții alegând invitații de nuntă, place carduri și chiar decorul tortului de nuntă de inspirație barocă.
- Nunta boho. Nunta boho chic este una dintre temele care au câștigat foarte multă popularitate în ultimii ani, și este potrivită pentru persoanele are își doresc un eveniment diferit, într-un stil mai neconvețional. O nuntă la Castelul Bran poate fi exact ceremonia pe care ți-o dorești, dacă vei îmbrățișa vibe-ul potrivit și vei opta pentru elemente de decor autentice, flori combinate cu pene și fructe precum mere, rodii sau pere.
- Nunta romantică. Castelul și romantismul se îmbină tare bine. Așadar de ce să nu aveți o nuntă romantică, în interiorul Castelului Bran, într-un decor desprins parcă din povești? Luminile sunt importante, așadar alegeți sfeșnice cu lumânări, pentru că vor crea atmosfera ideală pentru o astfel de nuntă. Romantic înseamnă bineînțeles și trandafiri. Acestea sunt primele flori la care ne zboară gândul odată ce auzim cuvântul „romantic”.
Nunta la Castelul Bran poate deveni eveniment memorabil atât pentru voi, mirii, cât și pentru invitați. Este de ajuns să ne contactați, iar noi ne vom ocupa de nunta visurilor voastre, în timp ce voi vă faceți bagajele pentru luna de miere. Ne vedem la castel!