Nunta de aur reprezintă una dintre cele mai frumoase aniversări din viața unui cuplu și merită să fie sărbătorită așa cum se cuvine. Este, de asemenea, un moment la care aspiră să ajungă foarte multe cupluri căsătorite. În trecut, numărul celor care ajungeau să celebreze nunta de aur era mult mai mare, comparativ cu numărul cuplurilor din ziua de azi. Această realitate face ca ocazia să fie cu atât mai specială și evenimentul mai îmbucurător.
Dacă urmează ca părinții tăi sau alte persoane pe care le cunoști și care îți sunt apropiate să ajungă la cei 50 de ani de căsnicie și îți dorești să organizezi un eveniment pe măsura acestei „reușite”, dar nu ești sigură de unde să începi, articolul nostru îți va fi de ajutor!
Cuprins
1. Sărbătorirea a 50 de ani de căsătorie – nunta de aur
Cuplurile care ajung să celebreze 50 de ani de căsătorie pot avea parte de un eveniment asemănător unei nunți. Unele cupluri au avut parte de o a doua nuntă în momentul aniversării celor 25 de ani de căsătorie, în schimb, alte cupluri nu au sărbătorit nunta de argint. Așadar, pentru anumite persoane nunta de aur va fi ca o a treia nuntă, iar pentru altele va fi doar a doua nuntă.
Vei afla în continuare obiceiurile de care unele persoane țin cont atunci când celebrează acest eveniment și care este semnificația sa.
1.1. Obiceiuri la celebrarea a 50 de ani de căsătorie
Nunta de aur și sărbătorirea a 50 de ani de căsătorie a început să fie din ce în ce mai des întâlnită și în România, deși este un obicei cu origini străine care provine chiar din Evul Mediu, la fel ca nunta de argint. La celebrarea celor 25 de ani de căsătorie, mireasa primea o coroniță de argint, iar la sărbătorirea celor 50 de ani de căsătorie, mireasa primea o coroniță de aur, pentru a marca acest moment special din viață.
Deși există un număr de obiceiuri strâns legate de acest eveniment, nu este neapărată nevoie să se țină cont de ele. Evenimentul poate avea loc în orice loc și se poate desfășura așa cum își dorește cuplul. Poate fi o simplă petrecere pe plajă sau poate fi o ceremonie de reînnoire a jurămintelor, urmată de o petrecere. Trebuie doar să te asiguri că planul pentru eveniment se aliniază cu dorințele celor doi, pentru că, evenimentul este despre ei și reușita lor.
Se obișnuiește să aibă loc o mică ceremonie religioasă, moment în care sunt aduse mulțumiri pentru anii frumoși de care cei doi au avut parte, pentru sănătatea de care s-au bucurat și pentru copiii lor. În timpul acesteia, cei doi își pot înlocui verighetele de argint sau aur alb (pe care se presupune că le-au oferit în momentul nunții de argint). În cazul în care verighetele nu au fost înlocuite de la prima nuntă, nu este vreo problemă, ele se pot înlocui în cadrul ceremoniei cu inele noi, realizate neapărat din aur. Se obișnuiește ca verighetele cele vechi să fie oferite copiilor pentru a fi folosite în momentul nunții lor.
Și în cadrul acestui eveniment trebuie aleși nașii. Multe persoane nu se pot bucura de prezența acelorași persoane care le-au fost alături în timpul primei ceremonii, însă, doi prieteni apropiați pot deveni nași la ceremonia care urmează să aibă loc.
Bineînțeles, rochia de mireasă și costumul mirelui nu vor mai fi prezente, cei doi pot purta orice haine în care se simt confortabil. Mireasa poate avea un buchet realizat din florile ei preferate.
1.2. Nunta de aur și semnificația sa
De la nunta de hârtie (aniversarea primului an de căsătorie), pâna la nunta de lemn (aniversarea a cinci ani de căsătorie) și chiar la nunta de argint (aniversarea a 25 de ani de căsătorie), viața unui cuplu căsătorit este plină de momente care le testează devotamentul și dragostea pe care și-o poartă. Astfel, nu sunt foarte multe persoane care se pot lăuda cu celebrarea a 50 de ani de căsătorie.
Simbolismul evenimentului și semnificația sa sunt în strânsă legătură cu simbolismul pe care metalul prețios îl are. Așadar, puterea, prosperitatea și înțelepciunea sunt doar câteva dintre atributele de care cei doi vor avea parte în continuare în căsnicia lor. Mai mult decât atât, aurul simbolizează împlinirea, uniunea și eternitatea, fiind așadar, elementul perfect pentru a caracteriza o căsătorie care a durat jumătate de secol.
2. Nunta la 50 de ani de căsătorie – cum să organizezi un eveniment aparte? Idei și inspirație
E puțin probabil ca cei doi să organizeze pe cont propriu un eveniment plin de fast, dar se vor bucura, fără doar și poate, dacă tu te vei ocupa de toate detaliile și îi vei invita la propria nuntă de aur.
Este recomandat ca evenimentul să aibă loc într-un cadru special, într-o locație deosebită, pe măsura reușitei celor doi. Cu siguranță nunta cea „originală” a fost una tradițională, iar din acest motiv credem că e ideal ca cei 50 de ani să fie sărbătoriți într-o locație cât mai surprinzătoare. Dacă cei doi iubesc marea, evenimentul poate avea loc pe o plajă, fie în România, fie în locații precum Thailanda, Grecia, Mexic, Coasta de Azur sau Bora Bora. Nimic nu se compară cu apusul de soare dintr-o locație exotică și atmosfera magică pe care o oferă.
Locațiile de acest tip au un farmec aparte și sunt caracterizate de multă ospitalitate din partea localnicilor și a personalului, ceea ce se potrivește unei nunți de aur. Este chiar recomandat ca marele eveniment să fie urmat de câteva zile de vacanță.
În cazul în care marea nu este pe gustul cuplului, poți alege o locație precum castelul Bran, care se bucură de o istorie îndelungată și bogată, la fel ca cei doi.
Multe cupluri au un anumit loc pe care și-au dorit întotdeauna să îl viziteze, dar unde nu au putut ajunge, din varii motive. Cât de frumos ar fi ca celebrarea celor 50 de ani de căsnicie să aibă loc chiar în acest loc? Dacă nu ești sigură cum să organizezi evenimentul în străinătate, ai posibilitatea de a beneficia de ajutorul unei agenții de organizare a nunților în afara hotarelor. Alege întotdeauna profesioniști în domeniu, pentru a evita posibilitatea apariției unor probleme pe parcursul colaborării.
Bineînțeles, cei doi își vor dori să îi aibă alături pe cei dragi, persoanele apropiate care le-au fost alături timp de cei 50 de ani. În cazul în care evenimentul pe care îl pregătești nu este o supriză pentru cei doi, îi poți întreba cine sunt persoanele pe care și-ar dori să le inviți. Totuși, dacă evenimentul e organizat în secret, vei fi nevoită să te ocupi de una singură de lista invitaților. Le poți cere ajutorul unor prieteni apropiați ai cuplului pentru a te asigura că nu vei chema persoane pe care cei doi nu le-ar dori acolo.
Un astfel de eveniment poate fi reușit și cu un număr mic de persoane, doar cu familia și cei mai apropiați prieteni. Astfel, dacă îți dorești să fii sigură că nu vei chema persoanele nepotrivite, cu o listă scurtă de invitați nu vei da niciodată greș.
Dintre toate obiceiurile și tradițiile primei nunți, în cadrul acestui eveniment pot fi reluate unele sau pot fi lăsate deoparte chiar toate. Dacă o ceremonie religioasă nu se numără printre dorințele celor doi, ea nu va avea loc. Jurămintele pot fi reînnoite și într-un alt cadru. Spre exemplu, pe o plajă, la apusul soarelui, cei doi își pot rosti jurămintele și își pot oferi apoi noile verighete.
Momentul de reînnoire a jurămintelor este unul foarte emoționant, în special pentru că cei doi au avut o căsnicie de 50 de ani. Cele mai multe persoane aleg să scrie un text, însă altele preferă să lase strofele unei poezii sau versurile unui cântec să fie mărturia sentimentelor pe care le simt. Dansul mirilor poate avea loc pe melodia pe care a avut loc și la prima nuntă sau poți alege ceva nou. Asigură-te, totuși, că e pe gustul celor doi și că se vor simți bine dansând pe aceasta.
Întrucât la nunta de aur nu trebuie să fie semnate alte acte, ci este o ceremonie simbolică, nu mai sunt necesare diversele documente și demersurile făcute pentru ca certificatul de căsătorie să fie recunoscut în țară (în cazul nunților organizate peste hotare).
În ceea ce privește invitațiile, poți să apelezi la serviciile unui profesionist pentru realizarea lor (dacă îți dorești ceva special). Nu este greșit nici dacă alegi să inviți prin telefon fiecare persoană în parte, mai ales dacă îți dorești să economisești acei bani și să îi poți folosi pentru alte elemente din cadrul evenimentului, cum ar fi elementele decorative sau tortul.
Alege elemente decorative care să creeze o atmosferă romantică, caldă și potrivită celor doi, precum felinarele, ghirlandele luminoase și lumânările. Amintește-ți întotdeauna că evenimentul este plănuit pentru a-i celebra pe cei doi și e necesar să ții cont de preferințele și gusturile lor.
În ceea ce privește paleta de culori, trebuie să integrezi, evident, elemente de culoare aurie. Restul culorilor vor fi dictate în mare parte de tematica și stilul pe care le vei alege. Spre exemplu, pentru stilul rustic poți folosi, pe lângă auriu, culori calde și neutre.
În mod evident, nu poate exista o aniversare fără a fi prezent și tortul. Mărimea acestuia va fi dictată și de numărul invitaților, dar ține cont de faptul că un eveniment atât de important merită un tort pe măsură. Bineînțeles, poți alege să îi bucuri pe cei doi și cu o altă prăjitură, în cazul în care cunoști anumite detalii legate de relația lor, precum prima prăjitură pe care au mâncat-o împreună sau prăjitura pe care el i-a cumpărat-o ei când au ieșit la prima întâlnire.
Asemenea mici atenții îi vor emoționa pe cei doi și vor aminti de multe momente frumoase pe care le-au trăit împreună de-a lungul timpului. Poți aduna multe povești de la prietenii lor și poți organiza chiar un moment în care invitații rostesc pe rând amintirea lor preferată cu cei doi.
Pentru a găsi cele mai bune soluții, este recomandat să apelezi la serviciile unei agenții care se ocupă cu organizarea unor astfel de evenimente, pentru a fi liniștită că rezultatul va fi unul pe măsura așteptărilor tale și că nu vor apărea surprize neplăcute pe parcursul desfășurării evenimentului.
3. Despre greșelile pe care trebuie să le eviți când organizezi nunta de aur
Nunta de aur este un eveniment care celebrează iubirea, respectul și devotamentul de care au dat dovadă unul față de celălalt de-a lungul deceniilor. Având o semnificație atât de importantă, e nevoie să te asiguri că eviți aceste trei greșeli:
- Alegerea unei locații care nu are un farmec aparte va diminua magia evenimentului. Deși poate părea neobișnuit să organizezi petrecerea într-o locație exotică, gândește-te că va fi, de asemenea, o vacanță specială pentru cei doi, care le va rămâne pentru totdeauna în memorie, în special dacă vor fi înconjurați de cele mai dragi și importante persoane din viața lor.
- Organizarea unui eveniment fără o temă centrală sau fără a urma un anumit stil. Cu siguranță există o anumită tematică sau un stil care este potrivit cuplului, așadar, nu te feri să organizezi evenimentul ținând cont de acest lucru. Evenimentul poate aborda atât stiluri precum cel vintage, cel retro sau cel rustic, dar și tematici care să aducă aminte de perioada în care cei doi s-au căsătorit sau când a avut loc un moment important în viața lor de cuplu.
- Nu îți stabilești de la început un buget. Nu trebuie să fie unul fix, ci doar să cunoști, în linii mari, care este suma pe care îți permiți să o acorzi pentru eveniment.
Ține cont de aceste lucruri înainte să organizezi marele eveniment de celebrare a celor 50 de ani de căsătorie. Următoarea mare aniversare în viața cuplului este numită nunta de ametist și reprezintă aniversarea a 60 de ani de căsătorie.
Sursa foto: shutterstock.com, unsplash.com, pexels.com