Căsătoria reprezintă unul dintre cele mai importante momente din viața oricărui cuplu, iar organizarea acesteia necesită foarte mult timp și atenție pentru ca totul să iasă cum își doresc viitori miri. Înainte de a face nunta însă, are loc logodna care reprezintă cererea în căsătorie și care poate fi urmată de o ședință foto ”Save the date”. Acest eveniment organizat înainte de nuntă a căpătat tot mai multă popularitate în ultimii anii, făcând parte din planurile foarte multor cupluri care urmează să formeze o familie.
Save the date implică o bună organizare dacă îți dorești ca ideile pe care le ai împreună cu partenerul tău să prindă contur și să se transforme în trăiri și amintiri de neuitat. Pentru a avea parte de momente memorabile, este necesar să acorzi atenție mai multor aspecte care stau la baza unei ședințe foto de asemenea amploare.
Citește mai departe și descoperă ce presupune de fapt evenimentul Save the date, ce aspecte organizatorice trebuie să ai în vedere, precum și idei și sfaturi utile pentru a imortaliza momentele magice și pline de iubire dinaintea nunții voastre.
Cuprins
1.Ce reprezintă „Save the date”?
Save the date este o ședință foto de logodnă care are loc înainte de nuntă și care are ca scop imortalizarea unor momente unice pe care le trăiesc tinerii îndrăgostiți. Acest eveniment nu a fost foarte popular în România la început, însă în ultimii ani tot mai mulți viitori miri își doresc să facă o astfel de ședință foto.
Fotografiile care se realizează în cadrul acestor evenimente sunt de obicei foarte inedite și creative, încorporând cele două personalități ale cuplului. După finalizarea ședinței în locul dorit și în funcție de tematica aleasă, fotografiile rezultate se pot utiliza pentru invitațiile de nuntă, pentru a anunța data nunții pe rețelele sociale sau pur și simplu pentru a fi păstrate drept o amintire specială.
În ceea ce privește notificarea cunoștințelor cu privire la viitorul eveniment, aceasta trebuie făcută din timp pentru ca invitații să aibă suficient timp pentru a se decide dacă pot ajunge sau nu. În plus, în acest fel, va fi mult mai ușor ca lista invitaților să fie stabilită din timp pentru a te ocupa de celelalte aspecte. Înștiințarea prin intermediul ”Save the date” reprezintă practic o pre-invitație de nuntă și este recomandat a fi făcută publică cu minim 6 luni înainte de marele eveniment. Printre informațiile care trebuie incluse se numără cel puțin data care cuprinde ziua, luna și anul stabilit de cei doi îndrăgostiți.
Apelând la o ședință foto Save the date, tu și partenerul tău vă veți afla în centrul atenției și veți crea amintiri neprețuite care vă vor apropia și mai mult.
2. Cum să organizezi o ședință foto Save the date reușită?
Organizarea ședinței foto Save the date implică multă răbdare și idei creative. Dacă îți dorești să faceți ceva inedit, care să vă reprezinte pe amândoi, atunci trebuie să acorzi atenție mai multor aspecte esențiale. Locația, tematica și fotograful joacă un rol foarte important în acest proces și este necesar ca acestea să fie alese în funcție de preferințele amândurora.
2.1 Alegerea locației pentru Save the date
Primul pas care trebuie făcut în ceea ce privește organizarea unei astfel de ședințe foto este reprezentat de alegerea locației. În acest caz, locația poate fi un loc în care ați mai fost și care are o semnificație aparte pentru voi sau poate fi un loc complet nou pe care vă doriți să-l descoperiți de multă vreme.Locația aceasta este la fel de importantă precum este și locația nunții, deoarece ambele evenimente vor rămâne în amintirea voastră. Astfel, dacă optați pentru o nuntă în destinații exotice, puteți face ședința foto acolo atunci când mergeți să vedeți locația. Dacă vreți un loc mai accesibil și aproape de România atunci, o nuntă în destinații din Grecia este o variantă foarte avantajoasă. În schimb, dacă vă doriți ca marele eveniment să se desfășoare în țară, este esențial să identificații locații de nuntă în destinații din România, care să vă fie pe plac. Indiferent de varianta care vă surâde cel mai mult, cel mai bine este să apelați la o agenție care să se ocupe de toate detaliile pentru ca voi doi să vă puteți bucura din plin de fiecare moment, începând de la evenimentul ”Save the date” și până la ziua ceremoniei de căsătorie.
În multe cazuri, cuplurile aleg să facă fotografii în locul în care s-au cunoscut, deoarece acesta le trezește multe emoții și reprezintă un punct de reper al relației lor. Însă, există și persoane care preferă un cadru nou în parc, pădure, pe câmp sau într-un spațiu interior cu o atmosferă aparte. Totuși, printre cele mai reușite ședințe foto ”Save the date” se află cele realizate în natură, unde cadrul natural și energia fermecătoare a îndrăgostiților reprezintă ingrediente de succes pentru fotografii care vor dăinui o viață întreagă.
2.2 Alegerea tematicii pentru Save the Date
Un alt aspect care necesită multă atenție este alegerea tematicii, iar aici nu este inclus doar decorul, ci și vestimentația. Indiferent dacă se optează pentru o locație interioară sau un cadru natural, majoritatea cuplurilor își doresc să aibă recuzită și, prin urmare, să stabilească o anumită temă. Tematicile pot să difere de la un cuplu la altul, întrucât nu toată lumea are aceleași gusturi.
Odată aleasă tematica, atenția trebuie îndreptată și asupra vestimentației. Pentru că toată lumea să se simtă bine și să emane energie pozitivă, este recomandat ca ținutele alese să fie reprezentative pentru personalitățile viitorilor miri. În caz contrar, prin alegerea unor ținute incomode și mai puțin prielnice, există șansa ca pozele să nu iasă exact ața cum v-ați dorit de la bun început.
Pentru un plus de siguranță, este indicat să vă consultați și cu fotograful înainte de a face orice demers. Acesta știind dorințele și planurile voastre, vă va îndrepta pașii către cele mai bune alegeri ținând cont de locație și de modul în care vă prezentați.
2.3 Alegerea fotografului pentru Save the Date
Un pas important este și alegerea fotografului, întrucât stilul acestuia de a fotografia trebuie să fie pe placul vostru. Multe cupluri fac greșeala de a apela la un fotograf și a îi cere să reproducă un anumit tip de poze, fapt ce nu doar că este nepoliticos, ci poate cauza neplăceri mari la finalul ședinței. Pentru a vă asigura că faceți alegerea potrivită, este recomandat să vă documentați bine asupra opțiunilor pe care le aveți și să comparați munca mai multor fotografi, până îl identificați pe cel care se pliază pe nevoile voastre.
Odată făcută și confirmată alegerea, puteți stabili data și ora în vederea realizării unora dintre cele mai frumoase amintiri din viața voastră înainte de căsătorie. Un fotograf profesionist vă va îndruma în tot ceea ce trebuie să faceți, așadar nu ar trebui să vă faceți griji privind modul în care veți sta.
3. Idei pentru Save the date: dă viață dorințelor voastre
Dacă urmează să organizați o ședință foto ”Save the date” și încă nu v-ați hotărât asupra tematicii și a locului în care să o faceți, iată câteva idei care să vă inspire:
Un peisaj exotic
Alegerea unei locații exotice pentru un astfel de shooting poate fi o variantă excelentă dacă vă doriți să vă bucurați de clipe dulci într-un cadru cu adevărat de poveste. Pentru a reuși să faceți acest lucru, cel mai bine este să planificați o scurtă vacanță în cadrul căreia să vă rezervați timp pentru ședința foto.
O escapadă la munte
O altă modalitate prin care puteți să vă surprindeți iubirea în fotografii este într-un cadru la munte. Această variantă este cu atât mai recomandată, cu cât vă place să explorați diverse lanțuri muntoase și să vă bucurați de priveliști care vă taie respirația.
O plimbare pe lac cu barca
În cazul în care vă doriți ceva mai aproape de locul în care locuiți, puteți opta pentru o plimbare cu barca pe lac. Astfel de cadre pot fi extrem de romantice, dacă vă îmbrăcați adecvat și aveți și recuzită care să vă scoată în evidență.
Un picnic în natură
Dacă vă numărați printre cuplurile care se consideră timide în fața camerei, atunci o idee excelentă este un picnic romantic în natură. Astfel, aveți șansa de a crea un mediu confortabil și frumos decorat pentru a vă surprinde sentimentele și privirile pline de iubire.
O plimbare cu bicicletele
Dacă sunteți mai aventurieri și vă place să vă plimbați cu bicicleta, ei bine aceasta poate fi o idee minunată pentru ședința foto. Indiferent dacă veți dori să prindeți cadrele în timpul zilei sau la apus, fotografiile vor ieși cu siguranță spectaculoase.
O plimbare prin pădure
Un alt cadru mirific poate fi o plimbare prin pădure. Dacă iubiți natura și vă aflați în elementul vostru atunci când sunteți în preajma acesteia, o plimbare prin pădure este o idee potrivită pentru ședința foto. În plus, în funcție de anotimp pot fi surprinse niște momente cu adevărat spectaculoase care să nu necesită o altă recuzită.
Un câmp cu flori sau grâu
Vara este probabil cel mai accesibil anotimp din punct de vedere al realizării ședințelor foto ”Save the date”. O idee drăguță este să mergeți într-un lan de grâu sau un câmp cu lavandă, maci sau alte flori pe care le agreați. Acestea vor contribui la atmosfera din jurul vostru și vă vor face să vă simțiți cu adevărat speciali în timpul shooting-ului.
Cină romantică
Dacă vreți să surprindeți niște momente mai romantice, atunci o variantă bună este să aveți o cină într-un cadru intim. Dacă pe lângă un aranjament frumos, veți avea parte și de o mâncare delicioasă, cu siguranță nu veți uita aceste momente pe care le veți imortaliza cu ajutorul fotografului.
În ceea ce privește recuzita, iată unele dintre cele mai preferate lucruri de către cupluri, care pot reprezenta elementul surpriză și creativ al ședinței foto:
● Artificii;
● Fumigene colorate;
● Baloane;
● Ghirlande cu lumini;
● Aranjamente florale;
● Litere de scrabble și tablă de scris;
● Baloane de săpun;
● Mașină vintage;
● Pahare cu vin sau șampanie;
4. Sfaturi pentru cuplurile care își doresc un Save the date înainte de nuntă
Dacă tu și partenerul sau partenera ta urmează să organizați o ședință foto înainte de nuntă, trebuie să aveți multă răbdare și să acordați atenție detaliilor. Pentru a vă putea bucura de clipe magice, cel mai bine este apelați la servicii profesionale care să vă ajute să vă îndepliniți toate dorințele.
Atunci când vorbim despre o ședință foto de asemenea amploare, nimic nu ar trebui să fie imposibil, motiv pentru care oamenii cu care alegeți să colaborați joacă un rol semnificativ în întreg procesul.
Dincolo de acest aspect, este esențial să nu uitați să vă luați lucrurile necesare pentru eventuale retușuri, cum ar fi cosmetice, perii de păr și alte accesorii pe care le considerați importante. Chiar dacă poate părea inutil să le cărați după voi, nu se știe niciodată cum se poate schimba vremea sau ce obstacole mai puteți întâmpina, cel mai bine fiind să fiți pregătiți.
De asemenea, în funcție de locație și de dorințele voastre, încercați să aveți ziua respectivă liberă pentru a vă putea focusa doar pe acest eveniment. În caz contrar, există riscul ca oboseala sau graba să impacteze negativ rezultatul final și cu siguranță nimeni nu își dorește asta.
În concluzie, ședința foto ”Save the date” este unul dintre evenimentele importante care au loc înainte de nuntă, chiar dacă aceasta nu este obligatorie. Totuși, reprezintă un eveniment unic în care te poți apropia și distra împreună cu partenerul tău, totul transformându-se în fotografii minunate și încărcate de emoție. Aveți în vedere lucrurile care vă reprezintă și vă fac plăcere pentru a organiza o ședință foto ca în povești, indiferent dacă o veți prezenta și altor persoane sau o veți păstra în intimitatea voastră.
Surse foto: Pexels.com, Unsplah.com, Freepik.com