Fiecare mireasă își caută și își alege rochia de mireasă cu foarte multă atenție, pentru a fi la înălțimea nunții pe care și-a dorit-o, purtând rochia visurilor ei. Dar, odată ce ziua cea mare s-a terminat, ce se întâmplă cu rochia de mireasă? Cele mai multe mirese își păstrează rochia, probabil ca amintire al acestui eveniment foarte important din viața oricărui cuplu. Din 2001 însă, o idee apărută în Las Vegas a schimbat complet acest obicei și astfel a apărut conceptul ”trash the dress”. Literal, ”trash the dress” înseamnă exact a distruge rochia de mireasă, însă cu scopul de a obține fotografii spectaculoase, amintiri de prețuit pentru anii ce vin.
Puține lucruri simbolizează o nuntă mai bine decât o mireasă în rochie albă, însă majoritatea știu cât de mult stres există în această zi, cât de emoționate sunt miresele, în ciuda aspectului lor impecabil. Tocmai de aceea, cui nu i-ar plăcea să se mai bucure o dată de rochia de mireasă, de data aceasta fără inhibiții? Conceptul trash the dress a apărut exact pentru a realiza fotografii inedite cu mirele și mireasa în locuri neconvenționale, fără însă a înlocui fotografiile formale de la nuntă. Practic vine ca o continuare a zilei cele importante, pentru a încheia povestea nunții cu “Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.
Ce înseamnă trash the dress?
John Michael Cooper, un fotograf de nuntă din Las Vegas, este considerat promotorul montării primului video trash the dress. Dorind să facă o diferență față de ședințele foto de nuntă tradiționale, Cooper a început să le ceară mireselor să pozeze după ziua nunții, în condiții neobișnuite și mai puțin… curate. Rezultatul a fost unul absolut spectaculos, fapt ce a dus la preluarea acestui concept de fotografi din întreaga lume.
Astfel, Trash the dress (TTD) a devenit un tip de ședință foto de nuntă la modă care pornește de la preferințele mirilor în materie de locații deosebite și călătorii, de la pasiuni și hobby-uri, eveniment ce se desfășoară așa cum menționam în ținuta de nuntă: rochia de mireasă și costumul de mire. Fotografiile trash the dress sunt realizate lângă valurile mării, cu picioarele goale în nisip, pe munte într-o zonă plină de verdeață și lângă căderea fascinantă a unei cascade, sau poate la un castel medieval pentru a reintra în poveștile cu prinți și prințese.
Ideea acestui concept plin de creativitate este să vă eliberați de prejudecăți, să dați frâu liber imaginației și să dați viață poveștii voastre de iubire în modul care vă reprezintă cel mai bine. Pe lângă faptul că murdărirea rochiei este eliberatoare și foarte distractivă, se va lăsa și cu amintiri de neuitat și fotografii superbe, pline de nebunia tinereții, la care să vă uitați cu mare drag odată cu trecerea timpului.
Motive pentru a opta pentru trash the dress
Știm că majoritatea mireselor petrec săptămâni întregi de căutări prin magazinele de rochii de mireasă alături de mamele și domnișoarele de onoare, hotărâte să găsească rochia perfectă. Și atunci când o fac, trebuie să se întoarcă la magazin din nou și din nou pentru accesorii și ajustări înainte de a putea să o poarte în fața mirelui, prietenilor, familiei și invitaților, în ziua cea mare. După toată munca aceea grea, cu siguranță ai vrea să păstrezi rochia pentru totdeauna, nu? Ei bine, nu toată lumea se simte atât de sentimentală în ceea ce privește ținuta de nuntă, ba dimpotrivă există femei care găsesc extrem de eliberatoare această descătușare și nebunie, chiar dacă este vorba de rochia de mireasă.
Așadar, dacă vrei mai multe motive pentru a opta pentru Trash the dress, iată o parte dintre cele mai frecvente motive pentru care miresele optează pentru acest tip de ședință foto de nuntă:
- Un alt mod de a purta rochia de mireasă
Când te căsătorești, un lucru este destul de sigur: nu vei mai purta niciodată rochia de mireasă. Deci, din moment ce este destul de puțin probabil să mai porți rochia de mireasă (cel puțin pe aceasta), majoritatea mireselor sunt de acord că, în loc să aibă o rochie așezată într-un colț de dulap, care să adune praful, ar prefera să o folosească într-un mod mai creativ, deci ce modalitate mai bună de a face asta decât pentru o ședință trash the dress?!
- Eliberarea emoțiilor
În ziua nunții, mireasa și mirele trebuie să-și petreacă întreaga zi fiind zâmbitoare și să socializeze cu toți invitații, dar o ședință trash the dress este exact opusul. În loc să aibă grijă să nu-și murdărească rochia, la ședința trash the dress se dorește exact contrariul, să-ți exprimi emoțiile în modul cel mai autentic, chiar dacă acest lucru înseamnă să sari în bălțile apărute după ploaie, să te arunci în valurile mării sau să te tăvălești în iarbă. După câteva luni de stres planificând nunta, posibilitatea de a-ți lăsa emoțiile să se elibereze și de a face tot ceea ce simți este o adevărată terapie.
- Fotografii uimitoare
Fotografiile de nuntă tradiționale sunt foarte formale, în general pozițiile mirilor, nașilor și invitaților fiind aceleași, cu un ușor surâs pe buze. Practic, vei vedea aceleași ipostaze, același peisaj. Imaginează-ți însă următoarea fotografie de nuntă: o plajă cu nisip strălucitor, la apusul soarelui, pășind în picioarele goale lângă valurile înspumate ale mării de azur. Deci, ce poate fi mai special decât o nuntă pe plajă și o ședință foto trash the dress la malul Mării Meditareneene pe una dintre cele mai frumoase insule Thassos, Santorini, Creta, Corfu, Halkidiki, Limnos, Andros, Lefkada. Plaja este de departe cel mai popular loc pentru a face o ședință trash the dress datorită frumuseții peisajului.
- Cadou aniversar de căsătorie
Nu trebuie să faceți fotografii trash the dress imediat după nuntă. Unele cupluri așteaptă timp de 12 luni și apoi aleg să facă o ședință foto la aniversarea primului an de căsătorie. O ședință de foto de nuntă atipică, într-o locație deosebită, îți garantează o aniversare memorabilă, poate mai mult decât o cină la un restaurant sau o bijuterie.
Așadar, înainte de băga rochia de mireasă fără nicio pată în dulap, după care nu va mai vedea lumina zilei, gândește-te la o ședință foto trash the dress. Nunta ta ar trebui să fie una dintre cele mai bune zile din viața ta, fără să-ți fie teamă că fotografiile nu vor ieși așa cum ți-ai dori. Profită însă de ședința foto trash the dress pentru a face o ședință foto inedită care să vă reprezinte exact povestea voastră de iubire.