Nunta este un eveniment extrem de important în viața unui cuplu, deoarece reprezintă o oficializare a relației, dar și un nou capitol pentru cei care decid să facă acest pas. Atât mirele, cât și mireasa, trebuie să se simtă bine în această zi specială, din toate punctele de vedere. De aceea, primul lucru la care trebuie să te gândești este locația. Însă, pentru a alege un cadru care să îndeplinească toate cerințele pe care le ai, este necesar să pornești la drum cu o serie de criterii pe care să te poți baza. Bineînțeles, dacă reușești să le setezi pe acestea, nu-ți rămâne decât să studiezi variantele și să găsești spațiul ideal pentru petrecere. 

1. Cum selectezi o locație pentru nuntă?

Dacă ești în căutarea unei locații pentru nuntă, poți întâmpina dificultăți atunci când vine vorba despre metodele pe care le poți folosi pentru a lua cea mai bună decizie. Având în vedere că sunt foarte multe opțiuni disponibile pe piață, este necesar să ții cont, în primul rând, de dorințele tale, înainte de cerceta variantele existente. Astfel, dacă îți vei alcătui un plan bine pus la punct, vei știi încotro să-ți îndrepți atenția, ținând cont, bineînțeles, de tot ceea ce ți-ai propus. Așadar, pentru a realiza această listă cu factorii pe care locația aleasă trebuie să-i îndeplinească, iată ce elemente trebuie să iei în calcul:

  • Tipul spațiului 

Întâi de toate, trebuie să te gândești dacă îți dorești ca nunta să aibă loc într-un spațiu interior sau într-unul exterior. În funcție de acest aspect, te vei putea orienta către anumite tipuri de posibilități. Ambele categorii de spații vin la pachet cu o serie de caracteristici, pe care nu trebuie să le ignori atunci când analizezi toate detaliile. 

Cei care preferă o nuntă convențională, aleg un restaurant sau o sală de evenimente, care să cuprindă toate elementele clasice – mese pentru invitați, scaune, un ring de dans și, eventual, un candy bar. Însă, dacă îți dorești ceva special și extravagant, poți selecta un spațiu exterior deosebit, pe care să-l personalizezi exact așa cum vrei, după ultimele tendințe. 

Un perimetru în aer liber este favorabil pentru materializarea unor idei diverse, ce pot fi puse în practică mult mai ușor comparativ cu varianta unui spațiu închis. De exemplu, mulți miri optează pentru o nuntă pe plajă, pentru că acesta este un cadru feeric, care se definește printr-o atmosferă deosebită și romantică, din toate punctele de vedere. În cazul în care iubești marea și vrei ca marele eveniment să aibă loc într-o astfel de locație care îmbină mai multe elemente ale naturii, cu siguranță merită să cercetezi această posibilitate. 

Însă, înainte de a lua decizia finală, este obligatoriu să iei în considerare încotro te ghidează imaginația – încearcă să vizualizezi această zi mult așteptată și vezi care este primul gând care îți apare în minte. Trebuie să pornești pe acest drum gândindu-te că nimic nu este imposibil și că, dacă alegi organizatorii potriviți, îți poți concretiza orice vis pe care îl ai! 

  • Atmosfera

Atmosfera se află în strânsă legătură cu spațiul pe care îl selectezi. Există două direcții posibile pe care le poți aborda: poți porni dinspre atmosfera pe care ți-o dorești, către spațiul necesar sau poți porni de la un anumit spațiu, către a descoperi atmosfera ideală. Indiferent de metoda pentru care vei opta, este important să-ți dai seama care sunt lucrurile esențiale pentru tine. 

Având în vedere elementele pe care știi sigur că le vrei incluse, îți vei da seama care este stilul pe care este bine să-l adopți. Pune în balanță toate detaliile care îți oferă un sentiment de certitudine și, apoi, construiește în jurul lor. Astfel, vei reuși să te bazezi pe o fundație bine definită și, ulterior, să lași loc pentru experimente, idei inedite, abordări spontane și inspirații de moment. 

  • Prețul

Bugetul este un factor semnificativ de care trebuie să ții cont atunci când vrei să organizezi o nuntă. În general, mirii își setează, încă de la început, un anumit buget pe care vor să-l respecte. În cazul în care ai făcut deja acest pas și ai stabilit care este acea limită, încearcă să te ții de ea și, mai ales, să o comunici celui sau celei care te va ajuta cu organizarea. În acest mod, nu vor exista surprize neplăcute, care pot apărea în situația în care acest amănunt nu este pus la punct încă din prima etapă.

Există situații în care un buget neclar poate duce la incongruențe și la erori apărute în raportul creat între așteptările tale, variantele disponibile și numărul posibilităților. De aceea, pentru a te asigura că totul va fi organizat într-o manieră cât mai clară și mai transparentă, cel mai bine este să discuți acest aspect împreună cu persoana care te va ajuta cu plănuirea evenimentului. 

  • Numărul de invitați

Numărul de invitați este un detaliu care poate influența o mulțime de aspecte. Spațiul, aranjamentul meselor și al scaunelor, amplasarea obiectelor de decor în funcție de organizarea persoanelor, bugetul și alte detalii necesare (precum transport, cazare etc.), pot fi modificate în funcție de acest element. Așadar, ia în calcul numărul total (sau măcar cel aproximativ) atunci când pui la punct toate aceste amănunte, fiindcă acest demers te va sprijini pe tot parcursul procesului. 

  • Tema nunții 

Tema nunții este foarte importantă, deoarece te poate ajuta să te îndrepți către o direcție stilistică anume, care, la rândul ei, îți va orienta decizia spre alte zone estetice care au legătură cu amenajarea generală, cu decorul, cu decorațiunile și cu detaliile stilistice, dar și cu dress-code-ul (care nu este obligatoriu, însă poate fi o idee excelentă dacă vrei să alegi o abordare mai neconvențională). 

Dacă te tentează alegerea unei tematici originale, nu ezita și acționează! Ține cont de faptul că nu trebuie să te aliniezi unor norme standard, ci poți depăși șabloanele clasice, testând noi orizonturi și punând în aplicare orice gând îndrăzneț pe care îl ai. Nunta este o ocazie aparte, iar petrecerea trebuie să cuprindă absolut orice îți dorești, indiferent de cât de imposibil ar părea. Fă o listă cu toate lucrurile pe care le vrei și apelează la organizatori care nu se dau în lături de la provocări – cu siguranță vei găsi cele mai bune metode prin care să descoperi forma ideală în cadrul căreia orice mică idee își va găsi locul.

Tema nunții - nuntapeplaja.ro

2.  Idei de locații neconvenționale pentru nuntă

Însă, dacă vrei să găsești o locație de nuntă care să fie cu adevărat unică și personalizată, este bine să te inspiri din mai multe surse, pentru a vedea care sunt variantele care ți se par cele mai atractive. De exemplu, unii preferă locații pline de aventură – cum ar fi la munte, în pădure sau în spații mai retrase – iar alții vor să se orienteze către spații de lux exclusiviste sau alte locuri din natură (la mare, pe marginea unui lac etc.). În cazul în care încă nu te-ai hotărât ce anume ți-ai dori, dar știi sigur că vrei să-ți îndrepți atenția către ceva ieșit din comun, care să impresioneze prin originalitate, cel mai bine este să cercetezi diverse opțiuni, pe care le poți analiza pe îndelete, pentru a putea face o comparație. 

Totuși, una dintre cele mai populare opțiuni este nunta pe plajă. Această locație este perfectă pentru crearea unui cadru special, romantic, în care să vă organizați o petrecere extraordinară. Marea aduce cu sine un vibe bun, iar nisipul și soarele sunt ingrediente perfecte pentru a alcătui o atmosferă de neuitat. 

Chiar dacă o nuntă pe malul mării poate părea că are un caracter imprevizibil, lucrurile nu stau așa – toate posibilele riscuri pot fi gestionate încă de la început și poți cere organizatorilor să găsească mici soluții care să facă parte din eventualul plan B. Însă poți să te asiguri de faptul că un eveniment pe plajă va rămâne în amintirea tuturor ca fiind un moment minunat, care denotă libertate, dragoste, relaxare și începerea unui nou capitol. 

Atunci când vine vorba despre organizarea unei nunți pe plajă, este esențial să ai în vedere toate etapele petrecerii. Dacă vrei ca ceremonia religioasă și cununia civilă să fie ținute în același loc, trebuie să te asiguri că toate detaliile sunt bine puse la punct (mai ales în ceea ce privește set-up-ul și actele necesare). 

Colaborând cu o echipă cu experiență, vei putea beneficia de servicii care îți vor pune la dispoziție astfel de beneficii, în așa fel încât tu să nu ai nicio grijă în ziua respectivă și să nu te preocupi cu amănunte suplimentare. Astfel, poți cere o consiliere specifică pentru realizarea documentelor și pentru oficierea religioasă, dar și pentru aranjarea locației pentru a veni în întâmpinarea tuturor clipelor prin care vei trece în acea zi. 

De asemenea, o nuntă la malul mării poate fi ținută în mai multe perioade, însă cei mai mulți miri aleg vara, fiindcă este sezonul perfect pentru o petrecere pe plajă. Însă, acest lucru vine la pachet cu anumite elemente de care este recomandat să ai grijă dacă vrei să ai un look impecabil. 

Make-up-ul și coafura trebuie să fie realizate în mod profesionist, de către specialiști care știu exact ce produse să folosească în condiții de temperaturi ridicate, vânt, briză sau soare puternic. Pentru a te asigura că vei arăta în poze exact așa cum îți dorești, este bine să colaborezi cu un make-up artist și cu un hairstylist, care îți vor da toate sfaturile de care ai nevoie pentru a alege tipul de machiaj pe care îl vrei, dar și coafura pe care o vei selecta, ținând cont de toate detaliile implicate în proces. 

Bineînțeles, nu trebuie să uiți de celelalte lucruri care nu trebuie să lipsească la o astfel de ocazie. Muzica, meniul, serviciile foto-video, buchetul sau decorul sunt doar câteva dintre factorii asupra cărora trebuie să te concentrezi, cu scopul de a gestiona fiecare piesă a puzzle-ului într-un mod optim, pentru a obține un întreg coerent și cât mai aproape de perfecțiune. 

Însă mirii sunt, în general, preocupații cu o mulțime de task-uri și etape care trebuie bifate înainte de nuntă – de aceea, cel mai bine este să apelezi la ajutorul unui specialist, care să acționeze în interesul tău și care să-ți aducă cele mai bune propuneri, pentru ca, mai apoi, să le pună în aplicare pe cele pe care ți le dorești. 

Per total, cel mai important este să te gândești în prealabil la fiecare lucru în parte, chiar dacă nu ai idee exact ce ai vrea să selectezi pentru acest eveniment. Notează propuneri și variante cât mai diverse, însă trece-le pe listă doar dacă ți se pare că ți-ar plăcea ca elementele respective să facă parte din nunta ta. Cu cât descoperi mai rapid ceea ce îți dorești, cu atât vei putea formula mai clar, mai eficient și mai concis ceea ce ai în minte. 

Indiferent de echipa cu care vei colabora, este recomandat ca munca personală să fie făcută încă de dinainte de începerea organizării propriu-zise – așadar, se poate spune că trebuie să vii cu temele făcute la întâlnirea cu cei care te vor ajuta să-ți materializezi visul, să pui în practică toate cerințele pe care le ai și, mai ales, să atingi fiecare obiectiv pe care ți l-ai propus. Secretul este să ai curaj să explorezi orice posibilitate, oricât de imposibilă ți-ar părea. 

Pornește la drum considerând că totul este posibil și nu abandona cursa pe parcurs, din teamă sau nesiguranță – cu resursele potrivite, cu siguranță vei reuși să creezi un eveniment minunat, care să impresioneze prin eleganță, rafinament, unicitate, originalitate și, bineînțeles, printr-o atmosferă extraordinară, de care te vei bucura atât tu, cât și toți invitații tăi!

Idei de locații neconvenționale pentru nuntă - nuntapeplaja.ro

În concluzie, dacă vrei să alegi o locație ideală, ține cont de tot ceea ce presupune acest proces și analizează cu atenție toate detaliile. O cercetare amănunțită și o bună organizare sunt cele mai bune metode prin care poți obține exact ceea ce îți dorești – o petrecere ca în povești!

Sursă foto: pixabay.com