Petrecerea burlacitelor: Idei inedite pentru un party reusit!

Petrecerea burlacitelor - nuntapeplaja.ro

Fie că ești viitoare mireasă sau domnișoară de onoare, planificarea petrecerii burlăcițelor este una dintre cele mai interesante și distractive părți ale procesului de planificare a nunții.  Majoritatea mireselor aleg o seară de distracție în oraș, unde să danseze și să celebreze până dimineață. Dar ce se întâmplă dacă o seara în club nu este exact genul tău? Din fericire, există zeci de teme interesante pentru o petrecere a burlăcițelor specială și memorabilă!

1. Petrecere de burlăcițe – Pași esențiali pentru un event așa cum îți dorești!

Petrecerea burlăcițelor este o șansă de a te relaxa și de a experimenta activități distractive alături de cei mai apropiați prieteni și, de ce nu, cu familia. Cu toate acestea, chiar dacă petrecerile de acest gen s-ar putea să nu fie la fel de structurate precum nunta în sine, există, totuși, câteva reguli de etichetă de urmat.

1.1. Petrecerea burlăcițelor – Organizare

De obicei, domnișoara de onoare este cea care planifică petrecerea. Deși, în general, este considerat nepotrivit ca mireasa să-și organizeze propria petrecere a burlăcițelor, ea ar trebui să aibă totuși un cuvânt de spus în activități. Este indicat ca mireasa să fie consultată în legătură cu preferințele sale – dacă dorește o anumită locație sau destinație, precum și activități sau lucruri specifice. Din acest punct, este responsabilitatea domnișoarei de onoare să ia în considerare viziunea miresei și să-i dea viață. 

În ceea ce privește invitații, unele mirese vor dori doar prezența prietenelor apropiate, în timp ce altele vor prefera să includă și familia sau prietenii. O astfel de petrecere nu ar trebui să fie exclusiv doar pentru femei – pot fi incluși chiar și cei din cercul de prieteni ai mirelui. 

Iată câțiva pași pe care să îi iei în considerare:

  • Locația sau destinația

Atunci când alegi o locație sau destinație, este important să iei în considerare mai mulți factori. O destinație exotică sau ceva local? Distracție într-un club sau relaxare într-o cabană retrasă? Răspunsul la aceste întrebări ajută la o mai bună organizare. Dacă o destinație exotică este ceea ce preferă toată lumea, atunci ia în considerare perioada din an și costul zborurilor. 

  • Data petrecerii

Persoana care se ocupă de organizare ar trebui să lucreze cu mireasa pentru a alege câteva date care i se potrivesc cel mai bine. Utilizarea unui poll online, prin care participanții să voteze cea mai potrivită zi pentru ei, poate ușura acest proces. Astfel, data finală poate fi selectată de acolo, în funcție de alegerea majorității.

  • Tema petrecerii

Deși o noapte wild este cea mai aleasă temă pentru petrecerea burlăcițelor, nu există o regulă în această privință. Tematica poate fi aleasă în funcție de personalitatea și preferințele miresei și a celor care o însoțesc în această misiune. 

  • Activități distractive

Pentru un party de weekend, sunt recomandate două, trei activități. Dincolo de accesul la cluburi și baruri, opțiunile pentru burlăcițe includ adesea după-amiezi pe yachturi, sesiuni la spa, picnicuri în aer liber, drumeții și chiar lecții de gătit, olărit sau orice activitate vă face plăcere. 

1.2. Petrecerea burlăcițelor – Cine plătește?

În mod tradițional, fiecare participant la petrecerea burlăcițelor ar trebui să contribuie pentru a acoperi costul miresei. Dacă evenimentul se rezumă la o cină în restaurant sau băuturi, este un gest frumos ca domnișoarele de onoare să acopere cheltuielile. 

Însă, dacă petrecerea se întinde pe mai multe zile sau dacă va avea loc într-o destinație exotică, mireasa ar trebui să acopere o parte din costuri. Persoana care planifică petrecerea ar trebui să se asigure că verifică bugetul tuturor înainte de a ajunge la orice decizie finală. 

1.3. Petrecerea burlăcițelor – Cadouri funny

Cel mai bun mod de a alege un cadou pentru mireasă este să iei în considerare personalitatea ei, dar și tema petrecerii. Iată câteva idei:

  • Pentru mireasa glam, care organizează o nuntă de lux, obiectele cu paiete și strasuri ar fi cea mai bună alegere – o diademă cu bijuterii, o pălărie strălucitoare sau un tricou elegant cu numele ei.
  • Pentru mireasa elegantă – eșarfă de satin, halat de mătase și multe altele. Acestea sunt cadouri perfecte pe care mireasa le poate purta atât la petrecere, cât și în momentele intime cu viitorul soț. 
  • Pentru mireasa sportivă poți alege echipamente de fitness personalizate sau gadget-uri aferente. Finalizează acest look cu un termos inscripționat cu numele ei sau o husă de braț pentru telefon. Pune toate aceste articole într-o cutie drăguță și oferă-i-le în timpul petrecerii.
  • Pentru mireasa “sălbatică”, care organizează o nuntă nonconformistă, poate chiar o nuntă în pădure – ajută mireasa să fie ea însăși, oferindu-i lucruri care să inspire la momente de neuitat. Dăruiește-i lenjerie intimă sexy și alte articole similare, parfumuri senzuale și lumânări parfumate, pentru momente speciale alături de viitorul soț.
  • Dacă mireasa este sora/fiica ta, înseamnă ca este o persoană foarte specială pentru tine. Astfel, cadourile care să o ajute să se relaxeze înainte de nuntă pot fi alegerea perfectă – o sesiune completă la SPA, un curs de yoga sau un machiaj de vis. Ajut-o să arate uluitor pentru nunta ei!

2. Petrecerea burlăcițelor – Idei și tematici pentru inspirație

Ești în căutare de idei pentru o petrecere a burlăcițelor? Fie că este prima ta petrecere de acest gen sau ai deja experiență în domeniu, această listă de idei de petrecere îți va oferi o doză de inspirație pentru a face din acest eveniment tot ceea ce mireasa a visat. Pentru că, desigur, până la urmă asta este tot ceea ce contează cu adevărat! Nu uita să faci o mulțime de poze – o petrecere ca la carte nu poate să lipsească de pe rețelele de socializare și din albumele foto personale!

  • Party până dimineață

Inspirată de tradiție, aceasta poate fi cea mai ușoară temă de organizat, deoarece articolele preferate pot fi găsite în orice magazin specific. De la cadouri amuzante și obiecte în forme obraznice, până la o tiara acoperită cu strasuri roz și tricouri cu mesaje amuzante, cu un party clasic nu poți da niciodată greș. 

  • Vânătoare de comori

Găzduiește o vânătoare de comori, plină de sarcini scandaloase. Înainte de a începe aventura, vă puteți întâlni la un bar, pentru a vă împărți în echipe și a va încălzi cu un cocktail. Acest joc distractiv poate fi realizat atât de persoana care se ocupă de organizare, cât și de o companie specializată în astfel de activități. Fiind un joc în echipă, rezultatele pot fi surprinzător de amuzante și caraghioase. Nu uitați să faceți cât mai multe fotografii – acesta va fi un suvenir pe care îl veți prețui mereu!

  • Seara jocurilor

Dacă nu se dorește a se urma metoda tradițională, atunci o petrecere mixtă, care să includă atât prietenii miresei, cât și ai mirelui, poate fi o alegere excelentă și modernă. Împărțiți grupurile – băieți contra fete – și pregătiți-vă să concurați! Dacă ești implicată în organizare, poți alege o combinație de jocuri de societate, video, trivia, dar și activități caraghioase specifice acestor petreceri. Desigur, va trebui să te asiguri și că veți avea ceva mâncare și băuturi la îndemână. Dacă petrecerea este doar de cupluri, gândește-te la premii sexy pentru dormitor. Dacă petrecerea este în mare parte formată din persoane single sau oameni care nu se cunosc prea bine, alege câteva jocuri care vă vor ajuta să spargeți gheața pentru a da startul petrecerii. Orice ați alege, aceasta va fi cu siguranță o petrecere despre care oamenii vor vorbi mult timp!

  • Celebrul “Totul despre sex”

Fiecare participantă ar putea să dea viață personajului preferat prin haine de designer, shopping, bând Cosmopolitan și împărtășind detalii suculente despre viețile voastre amoroase! Începeți petrecerea cu cocktailuri într-un loc elegant. După o seară petrecută în oraș, puteți continua petrecerea acasă, uitându-vă la serialul preferat, pentru o seară relaxantă între fete.

  • Glamping

Dacă mireasa este genul care ar prefera un weekend cu fetele în pădure, atunci cu siguranță va aprecia ideea de glamping – adică o versiune mai luxoasă a campingului! Pentru o astfel de excursie, veți avea nevoie de cele mai confortabile haine, un kit pentru cocktail-uri colorate și povești incitante pentru focul de tabără! Ține cont că, indiferent de anotimp, campingurile pot fi de-a dreptul răcoroase noaptea, așa că, în calitate de organizator, asigură-te că fetele vor avea la îndemână pături călduroase și hanorace confortabile. 

  • Ritmuri tropicale

Dacă o tematică exotică este alegerea grupului pentru o petrecere a burlăcițelor, atunci nu uita de elementele tropicale care să completeze această inedită experiență – obiecte strălucitoare, mâncăruri fresh și pline de culoare, cocktail-uri în nuci de cocos sau ananas, iar lista poate continua. Poți să duci party-ul la următorul nivel, alegând o destinație exotică, pe plajă – acolo nu veți avea nevoie de decorațiuni elaborate, natura vă va oferi tot ce aveți nevoie! Cu siguranță această petrecere tropicală va fi foarte apreciată pe social media!

  • Cocktail party

Fie că alegeți o locație urbană și modernă sau un loc plin de istorie, un cocktail party este petrecerea ideală pentru cei care adoră să socializeze și să deguste băuturi de calitate. Ce trebuie să faci înainte de sosirea oaspeților? Pregătește decorațiunile, taie fructele, asigură-te că ai toate instrumentele necesare de preparare a cocktailurilor și, cel mai important, investește în cele mai de calitate băuturi. Numai astfel experiența va fi ca la carte!

  • Sesiune foto

Angajează un fotograf pentru a vă face fotografii minunate. Înainte să sosească fotograful, asigurați-vă că purtați haine care să vă ajute să vă simțiți confortabil în fața camerei. Nu uitați să luați niște elemente de recuzită foto distractive, precum pălării, ochelari supradimensionați sau cartonașe cu mesaje funny. Dacă grupul preferă mai multă intimitate, amenajează un fundal drăguț pentru burlăcițe în propria ta casă! 

  • Back to disco

Discoteca înseamnă ringuri de dans cu jocuri de lumini, disco balls și sclipici – mediul ideal pentru domnișoarele care doresc să strălucească! Fie că alegi să organizezi party-ul într-un club de petreceri tematice sau chiar acasă la tine sau la una dintre invitate, asigură-te că toată lumea contribuie la atmosfera de petrecere retro – costumații specifice, hit-uri muzicale ale vremii, mâncare în forme fun și, nu în ultimul rând, mult chef de distracție!

  • Sesiune de gătit

Dacă mireasa iubește să gătească, fă din acesta punctul central al petrecerii pe care o organizezi! Puteți merge la un curs de gătit sau chiar organiza un concurs de gătit. De la aperitive gourmet, până la prăjituri erotice, puteți crea și pregăti un bufet de alimente amuzante pentru toți oaspeții cu simțul umorului. 

  • Relaxare la SPA

Mergeți la un centru spa și răsfățați-vă cu servicii precum masaje și tratamente faciale – veți arăta și vă veți simți fresh și relaxate pentru nuntă! Asigurați-vă că rezervați acest tip de petrecere cu mult timp în avans!

Petrecerea burlăcițelor - Cadouri funny - Relaxare la SPA - nuntapeplaja.ro
  • Karaoke party

Fie că are loc într-un bar sau acasă, karaoke este o activitate populară pentru petrecerea burlăcițelor! Poți crea un playlist cu câteva hituri clasice, dar și cu melodiile preferate ale miresei. Filmați fiecare reprezentație și după petrecere le puteți pune pe toate laolaltă și le puteți oferi miresei ca un cadou special. Dacă vă aflați într-o casă sau într-un club privat, cereți prietenilor să împărtășească amintiri sau toasturi între spectacole pentru a face evenimentul și mai special.

Să organizezi o petrecere a burlăcițelor nu este o sarcină ușoară! De la rezervarea locației, până la deciderea activităților și gestionarea bugetului, planificarea unui party de acest gen este, practic, o muncă cu normă întreagă. Ai nevoie de puțin ajutor pentru a rezolva sarcinile? Vești bune! Nuntă pe plajă te poate ajuta să pui la punct toate detaliile pentru a da viață unei petreceri distractive și memorabile! Cere oferta și fă primii pași pentru o petrecere a burlăcițelor plină de personalitate, care să dea tonul pentru o nuntă modernă, de neuitat.

Sursa foto: Shutterstock.com, Pexels.com, Unsplash.com