Din ce în ce mai mulți miri preferă să se orienteze către nunțile de mici dimensiuni, care să aibă loc doar în prezența celor cu adevărat apropiați. În cadrul unei astfel de nunți, este mai ușor să interacționezi cu invitații tăi, iar aceștia pot socializa în adevăratul sens al cuvântului. Așadar, dacă vrei să plănuiești un eveniment restrâns, cu siguranță ai nevoie de îndrumări, idei și sfaturi, care să te ajute să iei cele mai bune decizii. Având la îndemână inspirația și ajutorul de care ai nevoie, toate dorințele tale vor putea deveni realitate!
Cuprins
1. Nuntă restrânsă – Idei și sfaturi utile pentru procesul de organizare
Nunțile mici pot fi pline de farmec, mai ales dacă sunt organizate în mod optim. Pentru a dobândi acel sentiment intim, care, peste ani, se va transforma într-o amintire deosebită, este important să ții cont de mai multe aspecte esențiale. Iată care sunt factorii pe care trebuie să-i iei în calcul atunci când vrei să organizezi o nuntă restrânsă:
Bugetul
Bugetul este un detaliu semnificativ, pe care nu-l poți ignora. Ideal este să-ți setezi de la început o limită orientativă, pentru a ști ce anume să cauți și să ceri, în funcție de cheltuielile pe care ești dispus să le faci. Așadar, în primul rând, este necesar să te gândești, împreună cu partenerul tău, care este bugetul pe care te poți baza. Această informație îți va fi folositoare în interacțiunea cu furnizorii de servicii. O strategie optimă, din punct de vedere financiar, este obligatorie pentru a nu avea griji sau scăpări în procesul de organizare a nunții tale.
Wedding planner
Wedding planner-ul este un profesionist care îți va fi alături pe tot parcursul organizării. Vei vedea că o astfel de colaborare este benefică și îți aduce nenumărate avantaje. Un consultant de nunți cunoaște nu doar furnizori de calitate, ci și mici secrete care contribuie, în mod pozitiv, la o organizare eficientă. Cel mai important este să-i comunici acestuia care sunt dorințele tale, iar el va găsi metodele ideale de a le materializa, exact așa cum îți imaginezi tu. Wedding planner-ul se va ocupa cu managementul locației și al detaliilor stabilite prin contract (legate de mâncare, tort, băuturi, decor, materiale foto-video, DJ, machiaj, coafură etc.), cu supravegherea și coordonarea ceremoniei sau a petrecerii, cu organizarea cununiei civile sau religioase (dacă dorești să aibă loc în aceeași locație cu petrecerea) sau cu alte elemente similare.
Locația
Locația este esențială pentru o nuntă ca în povești. Poți experimenta, alegând spații neconvenționale – de exemplu, dacă vei avea un eveniment de dimensiuni reduse, o locație în aer liber este perfectă, mai ales atunci când ai puțini invitați. Pentru a selecta cea mai bună destinație pentru tine și partenerul tău, consultă-te cu wedding planner-ul tău, pentru a vedea ce opțiuni ai la dispoziție.
2. Nuntă restrânsă în aer liber – Locații aparte și destinații exotice
Locațiile în aer liber reprezintă o variantă excelentă, indiferent de numărul de invitați. O astfel de nuntă poate fi organizată rapid și eficient, dacă ai ajutorul potrivit. Totuși, dacă vrei să pui la cale o petrecere restrânsă, lucrurile vor fi și mai simplu de pus în practică!
Nunta pe plajă este un eveniment romantic, intim, în cadrul căruia natura și dragostea formează un cadru armonios și unic. Multe cupluri optează pentru acest decor natural, fie că este vorba despre o nuntă boho sau despre o nuntă rustică, în care își pot desfășura atât cununia civilă și cea religioasă, cât și petrecerea propriu-zisă. Chiar dacă, la prima vedere, malul mării pare un loc ce poate fi explorat doar vara, este bine să iei în calcul faptul că din ce în ce mai mulți miri se orientează către destinații exotice, în care temperaturile sunt ridicate pe tot timpul anului (Zanzibar, Dubai, Thailanda etc.).
Așadar, dacă te tentează acest tip de locație, trebuie, mai întâi, să decizi care este locul potrivit pentru voi. Dacă ai în minte o destinație anume sau o imagine pe care ai vrea să o creezi, apelează cu încredere la sprijinul unei echipe de profesioniști, care are experiență în organizarea nunților pe plajă.
În concluzie, în cazul în care ești în căutare de idei pentru o nuntă restrânsă, trebuie să ții cont de câteva criterii utile, dar, mai ales, de locația pe care ți-o dorești. Cu siguranță vei vedea că există o mulțime de avantaje de care vei beneficia într-un cadru de mici dimensiuni: intimitatea, costurile mai mici sau emoția aparte care va fi simțită la un nivel superior, sunt doar câteva dintre aceste avantaje, pe care le vei remarca, în mod cert!
Sursa foto: Shutterstock.com