Nunta la Monaco sau ceremonie regala – lucruri pe care nu le stiai despre micul principat

Nuntă la Monaco sau ceremonie regală - lucruri pe care nu le știai despre micul principat - nuntapeplaja.ro

Dacă opulența și luxul sunt pe lista elementelor esențiale pentru nunta voastră, atunci Monaco este locul ce va oferi din abundență aceste lucruri. Fie că doriți o ceremonie cu mulți invitați sau doar voi doi, aceasta este cu siguranță destinația de nuntă ideală pentru fotografii aparte și amintiri de neuitat.

1. Nuntă la Monaco – destinația pentru nunți glamorous

Nuntă la Monaco - destinația pentru nunți glamorous - nuntapeplaja.ro

Micul principat Monaco se află pe coasta mediteraneană din sud-estul Franței și este bine-cunoscut ca “locul de joacă” al celor bogați și celebri, fiind înconjurat de mașini și yachturi de lux, clădiri cu o arhitectură impresionantă, dar și natură unică, de poveste. Aceste detalii au făcut din Monaco destinația ideală pentru cuplurile care își doresc o nuntă glamorous și plină de rafinament. 

Nuntă la Monaco cu invitați 

Dacă doriți o ceremonie alături de familie și prieteni, Monaco vă poate oferi multe locuri superbe, ideale pentru o nuntă de vis. Indiferent de ideea pe care o aveți în vedere sau, dimpotrivă, dacă sunteți în căutarea unor sfaturi de nuntă, apelați la un organizator de nunți, care să vă ajute să decideți care este locul cel mai potrivit pentru voi. O nuntă de succes în străinătate nu este completă dacă locul pe care îl alegi nu este cel la care visezi!

Monaco, cu bijuteriile sale naturale și arhitecturale, poate fi locația de nuntă ideală pentru voi, mai ales dacă vreți să sărbătoriți înconjurați de oameni dragi și dispuși să călătorească pentru a celebra dragostea voastră. Veți putea, astfel, să vă împărtășiți jurămintele într-un peisaj exotic, în care să aveți parte de experiențe de neuitat. 

Dacă decideți ca această zi specială să aibă loc în Monaco, puteți alege să organizați ceremonia într-una dintre regiunile principatului, și anume Monaco Ville , Condamine, Monte Carlo sau Fontvieille. Vreți o nuntă chic și cosmopolită? Alegeți o locație în Monte-Carlo. Doriți o să celebrați printre clădiri pline de istorie? Atunci orașul vechi din Monaco Ville este răspunsul! Căutați o ceremonie plină de culoare și originală? Condamine și Fontvieille pot fi variantele ideale. Oricare ar fi alegerea voastră, veți avea parte de un eveniment personalizat, adaptat la povestea voastră de dragoste.

Nuntă la Monaco - destinația pentru nunți glamorous 2 - nuntapeplaja.ro

Nuntă la Monaco în doi 

În ultimii ani, multe cupluri au ales să-și facă nunta în Monaco, într-un cadru intim, departe de ochii lumii. Acesta este un mod excelent de a celebra iubirea – este mai puțin costisitor decât o nuntă tradițională, iar cuplul poate să-și îndeplinească cele mai romantice vise, fără a sacrifica aceste momente în detrimentul invitaților.

Ceea ce atrage cel mai mult la Monaco este, desigur, atmosfera inedită și locațiile sale ideale pentru nuntă. De exemplu, multe cupluri au optat pentru o nunta pe plajă la Cap d’Ail, un loc ce oferă un cadru uimitor chiar deasupra unei stânci – locul perfect pentru a vă sărbători dragostea într-un peisaj romantic și maiestuos! 

Chiar dacă Monaco este o țară mică, deține o gamă variată de locații rafinate pentru nunta voastră în doi. Fiindcă Monaco este sinonim cu eleganța, aici veți găsi, cu siguranță, cel mai bun loc pentru a vă celebra ziua nunții într-un mediu intim și romantic.

2. Nuntă la Monaco – lucruri interesante despre acest mic stat

Monaco este cunoscut pentru cazinoul Monte Carlo, priveliștile unice, mașinile și cumpărăturile de lux, dar și ca o destinație de nuntă pentru cuplurile care preferă opulența. Iar lista poate continua! Iată câteva dintre cele mai interesante detalii despre acest minunat loc din Riviera Franceză:

  • Este a doua cea mai mică țară din lume

Monaco este o țară separată de Franța și deține titlul de a doua cea mai mica țară din lume, după Vatican. A fost legat istoric de teritoriul francez, însă principatul Monaco este un oraș-stat independent, care se învecinează cu Franța, Italia și Marea Mediterană;

  • Cel mai sigur loc din lume

Știai că  în Monaco există un polițist repartizat pentru fiecare 60 de rezidenți? Mai mult, au fost instalate peste 560 de camere CCTV pe tot teritoriul principatului, asigurând astfel cel mai înalt nivel de securitate. În plus, închisoarea din oraș nu are mai mult de 20 de deținuți.
 

  • Nu are aeroport 

Dacă vrei să zbori spre Monaco pentru nunta ta de lux, află că acest lucru nu este posibil. Cum ajungeți acolo? Din fericire, există un port cu iahturi, piste pentru elicoptere, dar și trenuri și autobuze regionale din Franța sau Italia.

  • Cazinoul Monte Carlo nu este deschis pentru rezidenți

Cunoscut ca fiind cel mai popular cazinou din Europa și din lume, Monte Carlo nu este deschis pentru cetățenii Monacoului, inclusiv Familia Regală. Această lege a fost adoptată pentru a preveni ca aceștia să devină dependenți de jocuri de noroc. Cazinoul este, de asemenea, una dintre cele mai fotografiate atracții din Monaco;

  • Politică strictă în privința dronelor 

Este interzis să manevrezi drone mai grele de 500 de grame deasupra orașului, iar pentru cele care nu sunt incluse în regulament, este nevoie de un permis special. În plus, indiferent de greutatea device-ului, cei care folosesc drone nu au voie să facă acest lucru în jurul clădirii Place du Palais și la mai puțin de 150 de metri de orice heliport.

Nuntă la Monaco - lucruri interesante despre acest mic stat - nuntapeplaja.ro

Cu numeroasele sale hoteluri de lux, buticuri, cluburi de noapte și restaurante, cazinoul de lux Monte Carlo, port cu iahturi și prestigioasa cursă de Formula 1 Grand Prix, nu este de mirare că Monaco este o destinație turistică atât de populară. Așadar, dacă doriți ca nunta voastră să fie amintită ca una elegantă și plină de farmec, Monaco vă așteaptă!

Sursă foto: Shutterstock.com, Pexels.com.