Indatoririle nasilor la nunta: ce rol au nasii inainte, in timpul si dupa marele eveniment?

Orice cuplu care se căsătorește religios are nevoie de cel puțin o pereche de nași. Ei au rolul de părinți spirituali – de a-i ghida pe miri, întotdeauna, pe calea cea bună și de a le fi alături atât fizic, cât și moral, ori de câte ori au nevoie. Dacă existau nelămuriri în ceea ce privește îndatoririle nașilor la nuntă, următoarele rânduri vor clarifica toate miturile și tradițiile pe care, cu siguranță, le-ați mai auzit în familie.

Este important să știți care este rolul lor, dacă trebuie să cumpere ceva pentru nuntă și cum vă pot ajuta înainte, în ziua evenimentului și chiar după ce acesta se va sfârși. Relația dintre miri și nași trebuie să fie bazată pe încredere, respect și prietenie, așa că atunci când vreți să îi alegeți, trebuie să aveți aceste caracteristici importante în minte. 

1. După ce criterii se aleg nașii?

Nașii pentru cununie sunt considerați a fi părinții spirituali ai mirilor pe parcursul întregii căsnicii. Dacă în trecut tradiția era ca nașii să fie mai în vârstă față de cuplul care urma să se căsătorească, pentru că erau mult mai înțelepți și trecuți prin viață, acum, tinerii miri pot alege perechea de nași chiar din cercul lor restrâns de prieteni. Astfel, își aleg o pereche de oameni cu care se înțeleg, cu care se respectă, iar interesele lor sunt comune.

Important de menționat este că nașii de cununie trebuie să fie căsătoriți religios, nu doar civil, pentru a putea cununa. De aceea, uneori, poate fi destul de dificil de găsit perechea potrivită, mai ales dacă vârstele sunt apropiate și nu există printre prieteni persoane însurate sau căsătorite.

Astfel, cel mai important criteriu și singurul după care se aleg nașii este relația existentă între cupluri. Este de preferat ca mirii și nașii să aibă lucruri în comun, să se înțeleagă și să se respecte. Astfel, le va fi mult mai ușor să creeze o relație apropiată între ei, ca într-o familie.

2. Îndatoririle nașilor la nuntă – ce trebuie să cumpere nașa și nașul la nuntă?

Chiar dacă, poate, nu doriți ca nașii să cheltuie bani pe diverse obiecte specifice pentru marele eveniment, tradiția spune că una dintre îndatoririle nașilor este de a achiziționa câteva obiecte importante. Unele dintre ele chiar vor face parte din ritualul cununiei religioase.

Lumânările pentru cununie

O altă tradiție românească spune că lumânările de cununie trebuie să fie alese de nași și miri și achitate doar de nași. Dacă doriți ca nunta de vis să aibă o anumită tematică sau un stil special, este important să nu neglijați lumânările – ele sunt la fel de importante ca orice alt element. În funcție de ideile notate în moodboard-ul evenimentului, alegeți împreună stilul, paleta de culori și de flori, astfel încât și ele să facă parte din întregul concept gândit pentru nuntă. 

Voalul și accesoriul pentru păr al miresei 

Cu siguranță v-ați întrebat ce trebuie să cumpere nașa la nuntă, iar răspunsul este strâns legat de mireasă și nevoile ei: voalul și accesoriul pentru păr. Dacă mergeți împreună la proba rochiei de mireasă, puteți selecta un voal potrivit ori, dacă simți că aveți gusturi asemănătoare, lasă-te pe mâna ei. Același pas îl poți face și cu accesoriul de păr, cu toate că miresele moderne aleg să nu își mai pună un accesoriu de păr, ci doar o coroniță realizată din flori naturale, care să se potrivească cu restul aranjamentelor florale.

O sticlă de vin și pișcoturi pentru cununia religioasă 

Pentru momentul slujbei religioase, de regulă, preotul roagă nașii să aducă o sticlă de vin și niște pișcoturi. Este important să clarificați acest aspect cu ceva timp înaintea nunții, deoarece sunt preoți care aduc ei aceste lucruri sau care, în locul pișcoturilor, cer ca nașii să aducă un cozonac. 

3. Ce îndatoriri au nașii înainte de nuntă?

Îndatoririle nașilor încep chiar înainte de marele eveniment, când pregătirile sunt încă în toi. Este important să îi întrebați dacă vor să fie nașii voștri sau să îi surprindeți cu marele anunț cu cel puțin un an înainte ori de îndată ce cunoașteți data evenimentului. Astfel, nu vor fi luați prin surprindere și vor avea timp să se implice în organizarea nunții de la A la Z.

Nașa trebuie să participe la proba rochiei de mireasă 

Încă din momentul în care mireasa începe căutările pentru rochia de mireasă, nașa poate fi alături de ea, mai ales dacă relația este una apropiată, iar stilurile sunt cât de cât asemănătoare.

Printre mulțimea de rochii, unele cu dantelă, cu broderie, corset, mâneci bufante sau bretele, orice mireasă are nevoie de o a doua părere. Uneori te poți simți copleșită, așa că părerea nașei va fi foarte importantă în alegerea rochiei speciale.

Nașii trebuie să ofere suport în restul pregătirilor pentru nuntă

Este important să existe cel puțin un om pe care să vă puteți baza, nu doar în ziua evenimentului, ci și înainte de acesta. Chiar dacă, poate, veți avea un organizator de evenimente care să vă ajute, tot vor fi mici lucruri pe care va trebui să le organizați. Dacă nu există nicio domnișoară de onoare care să vină în ajutor, nașa și nașul pot fi oamenii de bază atunci când ceva nu merge așa cum ați planificat. 

4. Ce trebuie să facă nașii în ziua nunții?

În ziua nunții, rolul nașilor se dezvoltă – trebuie să fie prezenți alături de voi în mult mai multe momente ale zilei. Pregătirile, cununia religioasă și petrecerea sunt principalele locuri în care vor trebui să fie prezenți. Ceea ce trebuie să facă se schimbă aproape de la un minut la altul, dar parcă acesta este și farmecul rolurilor pe care ei le poartă.

Nașii trebuie să participe la pregătirile mirilor

De regulă, mirii se pregătesc în locuri diferite. Însă, pentru eficientizarea timpului, este mult mai ușor ca nașa să o ajute pe mireasă să se pregătească, iar nașul pe mire, în special când vine vorba despre aranjarea ținutei.

Dacă nașa a fost cu mireasa și la proba rochiei, aceasta va ști cu exactitate ce are de făcut și nu va exista riscul ca rochia să sufere incidente. Nu își dorește nimeni ca rochia miresei să se rupă chiar cu câteva momente înainte de începerea ceremoniei religioase.

Nașii trebuie să participe la cununia religioasă 

În mod normal, dacă ceremonia cununiei religioase se ține într-o biserică, nașa trebuie să meargă pe drumul către altar împreună cu mirele. Odată ajunși acolo, nașul va intra la braț cu mireasa și o va aduce la altar, lângă mire. 

Dacă ceremonia religioasă are loc în natură sau pe o plajă, nașii pot aștepta lângă masa tip altar, organizată de către preot, iar mireasa poate veni singură sau la brațul tatălui său, în funcție de preferințele personale.

Conform tradiției bisericești ortodoxe, mirele va sta întotdeauna în dreapta miresei, nașul lângă el și nașa lângă mireasă. Lumânările de cununie vor fi aprinse de către preot și vor fi ținute, pe toată durata slujbei, de către nași.

În cadrul cununiei religioase, îndatoririle nașilor nu se opresc. Aceștia, cu ajutorul preotului, vor ajuta la punerea verighetelor pe degetele mirilor, dar și cununiilor, atunci când va fi cazul, pe capul lor. 

Nașii trebuie să participe la petrecere

Odată ce cununia religioasă s-a încheiat, nașii, alături de miri, trebuie să întâmpine invitații cu un pahar de vin sau șampanie, în locul în care se va ține petrecerea. Intrarea mirilor și a nașilor poate fi făcută în timp ce toți invitații stau deja la masă, pe locurile lor. Însă, dacă vreți să vă asigurați că toată lumea se simte bine și se distrează, puteți trece împreună pe la fiecare masă cu invitați, să îi salutați, să dați noroc cu ei și să îi învitați pe ringul de dans. Așa le veți mulțumi pentru prezență. 

Rolul nașilor mai este și acela de a întreține atmosfera evenimentului pe tot parcursul serii. Împreună cu mirii, nașii trebuie să fie mai mereu pe ringul de dans și să se asigure că toți invitații se simt bine, dansează, iar atmosfera este animată. 

Tot unele tradiții spun că, dacă mireasa este dintr-o anumită zonă geografică sau nunta se va ține într-un anumit loc, trebuie să existe momentul voalului – atunci când nașa îi dă jos voalul miresei și îi pune o eșarfă sau, mai modern, o pălărie elegantă. Acest ritual evidențiază trecerea de la mireasă la femeie căsătorită, iar nașa este cea care trebuie să coordoneze cu exactitate momentul. 

Dacă tradiția anterioară se respectă, imediat după acest moment mireasa trebuie să arunce buchetul către un grup de fete singure. Se spune că, cine îl va prinde, va fi următoarea care se va mărita, iar nașa va trebui să îi prindă voalul tinerei.

5. Ce îndatoriri au nașii după ziua nunții?

Chiar dacă ziua nunții a trecut, nașii nu vor pleca, ci vor rămâne alături de voi pentru o viață întreagă. De aceea, îndatoririle lor nu se sfârșesc odată cu terminarea evenimentului, ci continuă.

Nașii trebuie să îi scoată pe miri la biserică 

La aproape o săptămână de la fericitul eveniment, nașii trebuie să îi scoată la biserică pe miri. De obicei preotul organizează o mică slujbă de binecuvântare a noii familii, care trebuie neapărat realizată în primele săptămâni de la cununie. 

Lumânările de la cununie trebuie aduse și ele la slujbă, deoarece preotul le va aprinde. De obicei, după nuntă, ele sunt ținute de nași însă, la fel de bine pot fi ținute și de miri. 

Nașii trebuie să le ofere suport și încredere nemărginită finilor 

Chiar dacă nunta s-a sfârșit, nașii trebuie să fie prezenți în viața mirilor în continuare. Aceștia trebuie să le ofere finilor sprijin necondiționat, să îi asculte, să aibă cu ei o relație de prietenie și de încredere pentru tot restul vieții. Putem spune că relația efectivă dintre miri și nași începe abia după nuntă, când toate lucrurile și gândurile se așază.

În concluzie, nașii trebuie să fie pentru miri acea pereche care să le fie alături în orice moment din viață, indiferent că este de bucurie sau tristețe. Este important să fie prezenți în ziua nunții și să îi ajute pe miri cu tot ceea ce au nevoie însă, mai important este ca aceștia să fie prezenți în viețile mirilor și după ce evenimentul se sfârșește. Așa cum spune și tradiția, nașii trebuie să fie perechea de părinți spirituali pe care mirii o au de când se căsătoresc și până la finalul vieții, așa că relația dintre ei trebuie să fie plină de respect și de încredere, indiferent de vârsta pe care o au.

Sursă foto: Unsplash.com