Casatorii intre religii diferite – calea catre ceremonia perfecta

Căsătoriile religioase mixte sunt foarte dese, pentru că nu există reguli legate de naționalitate atunci când vine vorba de dragoste adevărată. Totuși, cei care vor să își unească destinele cu persoanele care fac parte din alte religii întâmpină tot felul de obstacole, din cauza lipsei de informații și greutăților care vin odată cu organizarea. De aceea, cea mai sigură soluție este să apelezi la o echipă de oameni profesioniști, care să te ajute în toate demersurile necesare.

1. Căsătoria între religii diferite – ce trebuie să știi despre căsătoriile între religii diferite?

Conform Bisericii Ortodoxe Române, mirii de religie diferită nu se pot căsători, din cauza canoanelor care trebuie respectate. Cu toate acestea, ei pot obține o aprobare prin dispensă, adică o excepție de la regulă. Binecuvântarea trebuie să vină de la episcopul locului însă, cu o condiție. Ortodocșii trebuie să își boteze copiii din mariaj după tradițiile clasice, dar nu este ceva ce poate fi impus sau verificat ulterior.

Desigur, există posibilitatea ca unul dintre miri să se convertească la ortodoxie, din dragoste pentru celălalt, dar nu este obligatoriu. Acum se poate realiza o căsătorie mixtă în ambele biserici, dacă se obține permisiunea ambilor preoți. 

În România, de cele mai multe ori, este vorba despre nunta mixta dintre un catolic și un ortodox. Și căsătoriile dintre un creștin și un baptist sau penticostal pun des oamenii în dificultate, deoarece religiile din urmă nu au acceptat pe deplin acest fel de mariaj și sunt foarte greu de înduplecat. Poate cea mai dificilă dintre situații este atunci când un musulman vrea să își unească destinul cu un creștin, pentru că musulmanii nu acceptă convertirea oamenilor săi la alte religii. 

Una dintre cele mai bune soluții pentru miri este să țină cont de ambele religii atunci când vor să își organizeze nunta. Fie aleg să facă două evenimente separate pentru fiecare dintre familii, fie să îmbine elementele și tradițiile fiecăruia, pentru ca toți invitații să fie mulțumiți. 

Pare destul de complicat, nu? Pentru că așa și este, însă nu trebuie să vă lăsați descurajați. Iubirea voastră merită sărbătorită alături de cei dragi, dar aveți grijă ca plănuirea acestui eveniment minunat să nu se transforme într-o povară, care să strice voia bună și veselia. Visurile voastre pot deveni realitate dacă apelați la o echipă profesionistă în organizarea nunților. Pentru că există o mulțime de aspecte care trebuie luate în calcul și plănuite în cel mai mic detaliu, pentru a nu întâmpina situații care să te împiedice să te bucuri de moment, ajutorul primit din partea specialiștilor îți poate salva ziua cea mare. 

2. Căsătorii mixte – care sunt ceremoniile la care poți apela?

Cu siguranță te-ai întrebat până acum ce înseamnă nuntă mixtă și cum poți să o organizezi pentru a mulțumi pe toată lumea. Pe lângă fapul că aceasta presupune căsătoria dintre două persoane de religii diferite, include și o cununie civilă, religioasă și, desigur, petrecerea de după. Provocarea cea mai mare este să plănuiești fiecare detaliu în parte. 

Există două soluții la care poți apela: cununia religioasă în aer liber sau nunta culturală. Fiecare implică un mod de organizare diferit și complex. De acceea, este indical să apelezi la profesioniști.

2.1. Căsătorie religioasă între religii diferite

Cununia religioasă este o ceremonie spirituală, înainte de toate. Ea implică o mulțime de aspecte și tradiții care fac parte din cultura mirilor. De asemenea, poate fi realizată înainte sau după cea civilă. Dacă în România ai nevoie de un certificat de căsătorie obținut la starea civilă pentru a te cununa religios, în alte părți ale lumii un astfel de document nu este necesar.

Dacă vrei ca acest eveniment să aibă loc pe plajă, într-o destinație exotică, organizarea devine din ce în ce mai complicată și mai complexă. Mirii trebuie să ia în calcul orice situație neprevăzută, de la găzduirea și primirea invitaților, până la colaborarea permanentă cu furnizorii de servicii. Este foarte posibil ca un cuplu fără experiență și doar cu visuri mărețe să întâmpine diferite probleme care îi pot împiedica să se relaxeze și să se bucure de moment. Cel mai bine este să apelați la un organizator cu experiență, care va lua decizii împreună cu voi și care vă poate oferi exact ce v-ați dorit. 

Nimic nu este mai neplăcut decât o nuntă plină de griji și stres. De asemenea, perioada de dinaintea evenimentului poate fi la fel de copleșitoare pentru cei care aleg să își plănuiască singuri nunta pas cu pas. Norocul este că toate problemele pot dispărea alături de oamenii potriviți. 

Mai mult decât atât, ceremonia spirituală este organizată după tradițiile voastre, indiferent că este vorba despre religia ortodoxă, catolică, musulmană, hindusă sau budistă și ai siguranța că totul se va respecta cu strictețe. De asemenea, nu trebuie să te îngrijorezi cu privire la cununia civilă, deoarece ea va avea loc, dacă vă doriți, înaintea celei religioase. În acest fel, te vei bucura de o nuntă la cheie, completă, cu toate datinile și obiceiurile pe care vi le doriți. 

O astfel de ceremonie nu trebuie să fie realizată doar în lăcașurile de cult. Îți poți petrece ziua ce mare alături de iubirea vieții tale și de cei dragi pe cele mai frumoase plaje din lume, unde să simțiți nisipul fin sub picioare și adierea vântului pe piele. Toate elementele care țin de meniu, tort, foto-video, muzică, buchetul miresei, make-up si hair styling pentru mireasă și invitați sunt stabilite înainte, alături de consultantul tău și îți vor fi puse la dispoziție după bunul plac. 

Dacă vrei să renunți la o ceremonie clasică, o nuntă pe plajă îți va oferi o experiență unică și cele mai prețioase amintiri. De asemenea, trebuie să mai știi că poți avea sau nu nași ori părinți spirituali. Acest detaliu ține strict de dorințele voastre, ca și miri. Indiferent de naționalitatea din care voi doi faceți parte, pot fi prezenți reprezentați religioși pentru fiecare. În aceeași ordine de idei, această ceremonie spirituală este perfectă pentru cei care nu vor să treacă la religia viitorului partener de viață sau care, pur și simplu, nu își doresc să respecte toate tradițiile bine-cunoscute. Unele cupluri preferă această abordare, unde tot ce trebuie să facă este să își rostească jurămintele. Astfel, toate probleme organizatorice se vor rezolva fără prea mari probleme.  

2.2. Nuntă culturală între religii diferite

O nuntă mixtă culturală poate fi prilejul de a cunoaște noi tradiții ale locurilor în care vrei ca marele eveniment să aibă loc, dar nu numai. Ceremonia pe plajă poate fi extrem de relaxantă și de simplistă și unică față de tot ceea ce ai văzut până acum. Dacă te pasionează lucrurile noi și vrei să ai experiențe inedite, o nuntă culturală este exact ceea ce ai nevoie. În cadrul ei ai ocazia să împrumuți tematici și obiceiuri care fac parte atât din religia partenerului tău, cât și a țării în care te căsătorești. Totuși, ca să faci totul pe cont propriu, ai nevoie de experiență, mai ales că este vorba de aspecte pe care, probabil, nu le cunoști. Acest lucru poate implica multe costuri care nu sunt necesare, dar și întâmpinarea unor probleme neprevăzute. 

Așadar, dacă apelezi la un organizator profesionist, poți să te bucuri de toate detaliile care țin de un eveniment complet și complex. Ai la dispoziție costume, ținute și porturi tradiționale, un decor realizat în funcție de cultura aleasă, obiceiuri respectate după dorințele mirilor, meniuri cu specific, make-up și hairstyle tradiționale, dar și cununie civilă cu oficial legal.

Indiferent de naționalitatea pe care o ai tu sau jumătatea ta, ai posibilitatea să te bucuri de o petrecere care să reprezinte o combinație perfectă între diferite culturi. Deși va avea loc pe plajă, totul va lua forma tematicii pe care ai ales-o. 

3. Căsătoria între două religii diferite – cum să alegi locul perfect?

Pentru că alegerea unui consultant în organizarea nunții îți va ușura munca în ceea ce privește organizarea, tot ce îți mai rămâne de făcut este să alegi locația de vis. Alegerea în sine ține foarte mult de prioritățile tale. De exemplu, în cazul în care vrei să ai alături foarte multe persoane, familie, prieteni, bunici care nu se pot deplasa pe distanțe mari, o soluție excelentă este litoralul Românesc. Prima dintre locațiile pentru cununia civilă la care poți apela este Jupiter. Aici te vei bucura de o atmosferă foarte relaxantă și liniștită, cu un peisaj mirific. Beneficiezi de intimitate și de un loc plin de farmec unde tu, jumătatea ta și invitații voștri să celebrați pasul cel mare. În cazul în care preferi destinațiile de lux, pline de aventură și distracție, plaja din Mamaia este exact ceea ce cauți. Te vei destinde în cadrul unei atmosfere dinamice și pline de viață. Tot ce mai rămâne de făcut este ca tu și jumătatea ta să spuneți „da!” la apusul soarelui!

Dacă ești o fire mai curajoasă și vrei să ai o nuntă mixtă într-o locație mult mai excentrică, poți alege Grecia, care este cunoscută pentru plajele sale romantice și insulele superbe cu cele mai frumoase peisaje. Aici, dorințele tale se vor materializa fără a resimți presiunea unei organizări la distanță. Poți alege destinații ca Thassos, Creta, Santorini, Skopelos, Limnos, Corfu sau Andros. 

Coasta de Azur este un alt loc perfecte pentru persoanele care adoră romantismul, deoarece găzduiește o mulțime de stațiuni, restaurante sau plaje ca în povești. Luxul, eleganța, bucătăria franceză și peisajele mirifice vor transforma seara ta specială într-una de neuitat pentru fiecare invitat în parte. Mai mult decât atât, ai ocazia să surprinzi și să apari împreună cu jumătatea ta pe un yacht sau să coborâți din elicopter. Tot ce ți-ai imaginat vreodată că nu este posibil, cu ajutorul unor profesioniști, poate deveni realitate. 

De asemenea, te poți orienta și către locuri exotice, precum: Cuba, Mexic, Bora-Bora, Dubai sau Zanzibar. Chiar si Thailanda este o destinație spectaculoasă, plină de tradiții, care are o cultură bogată. Totuși, are un mic dezavantaj.  Aici nu se pot organiza cununii civile reale, din cauza legilor specifice, dar te poți bucura de o ceremonie simbolică. 

Te vei putea bucura de oricare dintre aceste destinații fără nicio problemă, pentru că un consultant de aceeași naționalitate ca tine îți va fi alături pe tot parcursul serii. De asemenea, ai ajutor în ceea ce privește transportul, cazarea, babysittingul sau în orice situație problematică. Probabil că este greu să îți imaginezi că tu poți doar să te prezinți ca un simplu invitat la nunta ta fără să te implici și să te stresezi, nu? Ei bine, acest lucru nu înseamnă că vei sta pe margine, pentru că toate deciziile sunt luate de tine, iar toate cerințele tale vor fi respectate.

Una dintre temerile majore ale persoanelor care vor să se căsătorească departe de casă este legată de autenticitatea actelor. De aceea, vei avea garanția că tot procesul este 100% real și legal! Tu nu trebuie să te stresezi, pentru că organizatorul se va ocupa de absolut tot, de la procesarea actelor, depunerea lor la autoritățile competente și aducerea ofițerului stării civile pe plajă, până la emiterea certificatului de căsătorie recunoscut de autoritățile române. 

Așadar, chiar dacă este vorba de organizarea unei nunți între persoane de religii diferite, acest lucru nu înseamnă că trebuie să te stresezi și să transformi această experiență într-una copleșitoare. Lasă profesioniștii să se ocupe de toate aspectele legate de cel mai important eveniment din viața ta, iar tot ce va trebui să faci este să spui „da!” într-un cadru așa cum ți-ai dorit.

Sursa foto: Shutterstock.com